Select Page
Scârțâie împărțeala banilor între membrii UE

Scârțâie împărțeala banilor între membrii UE

Trei zile nu au fost de ajuns pentru a se cădea „la pace” în privința planului de relansare economică post-coronavirus a Uniunii, astfel că negocierile vor fi reluate luni după-amiază în cadrul Summitului de la Bruxelles, transmit agențiile europene. În discuție se...
Chiar vrem să trecem la moneda Euro?

Chiar vrem să trecem la moneda Euro?

Preconizata adoptare a monedei euro mai așteaptă: România nu îndeplinește cele patru criterii necesare acestui pas, arată raportul de convergenţă pe 2020, publicat de Comisia Europeană. „Problema nu e asta, ci dacă noi suntem decişi sau nu să aderăm la zona euro”,...
„Trianon” și-atât!

„Trianon” și-atât!

Iată că s-a făcut Centenarul semnării Tratatului de la Trianon. Ce-ar trebui să înțeleagă românii, ce-ar trebui să înțeleagă ungurii, ce-ar trebui să înțelegem toți, ca europeni, din acel tratat și urmările sale? Eu, unul, ca român, sărbătoresc de 4 iunie. Dar nu la...
9 mai: Ziua Europei. La mulți ani, România!

9 mai: Ziua Europei. La mulți ani, România!

La 70 de ani de la Declarația Schuman şi la 13 ani de la aderarea la blocul comunitar, România serbează oficial Ziua Europei- zi dedicată „păcii și unității europene”. Cinism istoric? Ani la rând, România a sărbătorit, la aceeași dată, Ziua Independenței. Senzația de...