Iată că s-a făcut Centenarul semnării Tratatului de la Trianon. Ce-ar trebui să înțeleagă românii, ce-ar trebui să înțeleagă ungurii, ce-ar trebui să înțelegem toți, ca europeni, din acel tratat și urmările sale?
Eu, unul, ca român, sărbătoresc de 4 iunie. Dar nu la fel ca de 1 decembrie, căci „Trianonul” e doar o luare de act, cu stabilire a detaliilor, asupra a ceea ce neamul meu făcuse deja cu vreun an și jumătate înainte. Se cuvine, așadar, să mulțumim și să fim mulțumiți de 4 iunie. Dar și să trecem înainte, cu număratul spre 102-ul de anul ăsta, sau înapoi, spre 420-ul de la Unirea făurită de Mihai Viteazul. Acea Unire sărbătorită pe 27 mai și anulată crud din aceleași nuclee de forță care trag de hățuri și azi. Și se mai cuvine ceva: să conștientizăm cu toții că respectul de sine și apărarea propriei suveranități sunt nu doar firești, ci sunt elemente cheie pentru a rămâne în picioare, prin istorie. La mulți ani, România!
Ce ar trebui să înțeleagă ungurii, care au activat oficial o mare jale de 4 iunie? Cu tot respectul: că „Trianonul” a fost și rămâne șansa lor de a păși în realitate. Căci firesc nu era ca o treime îmbuibată cu privilegii și drept la forță (cât ajunseseră ungurii să reprezinte în zona intra-carpatică, după cinci decenii de deznaționalizare și maghiarizare cruntă a celorlalți locuitori și alte câteva secole de asuprire) să călărească o populație majoritar românească, aflată la ea acasă. Și că, de fapt, s-au întâlnit cu șansa (rătăcită secole de-a rândul) ca unei nații foarte mândre de originile sale de invadatori non-europeni, să i se recunoască dreptul la o patrie europeană, tocmai din partea vecinilor europeni. Deși după Unire o bună parte a maghiarimii intra-carpatice a plecat în Ungaria ca „optanți”, azi sunteți aici mai mulți ca număr decât atunci. Iar drepturile primite în locul răzbunării vă asigură liniștit păstrarea identității naționale. Momentul „Trianon” e despre împăcare cu sinele și cu cei din jur, nu despre ură și resentimente- mai degrabă ați rosti un „mulțam” și un „hai, Gheo, la o pălincă”… La mulți ani, Ungaria, în granițele de acum!
Ce ar fi de înțeles din „Trianon”, ca european? Că modelul imperiului habsburgo-austro-ungar, replicat șmecherește azi prin inginerie și motoare germane, ca destin al Uniunii Europene, NU a funcționat. Că acolo unde niște haloși cu mușchi mai mari și lipsiți de scrupule încearcă să pună șaua, ordinul și bătaia (politico-economice, azi) pe alții mai mici și lipsiți de ambiții imperiale, se lasă cu vărsare de sânge. Și că într-o Europă în care suveranitatea națională este noțiune pusă pe lista neagră, nu avem cum să ne îndreptăm spre bine, iar polița va fi plătită până la urmă de inițiatori. O spun ca unul care s-a prins demult că imacularea și ridicarea în slăvi a fostului imperiu habsburgo-austro-ungar prin spațiul intra-carpatic e simplă propagandă, aplicată pentru a face îngurgitabilă replicarea sa la nivelul UE… „Trianon” și-atât! La mulți ani, Europă de țări suverane!