Scurt pe una: Moldova a fondat România!
Dacă tot s-a tras peste Prut un joc de vorbe și glezne cu iz de „bătușită” chiar înainte de frumoasa aniversare a uriașei Mici Uniri, pentru ca apoi să se strălucească prin absență, hai să limpezim niște lucruri. Așa, cât să răzbată până la toți jucătorii de...
Doctrina Donroe- sau cum arată un lider care chiar conduce
Autor: Alexandru Mușătoiu În 1823, James Monroe a spus Europei: „Emisfera vestică e a noastră." În 2026, Donald Trump a demonstrat că nu era o sugestie. Maduro- dictator, narcoterorist, aliat al Iranului și al Chinei- a fost scos din pat de Navy SEALs și dus la New...
Birocrația UEropeană, sub lupa Congresului
„Un întreg desant de congressmeni și senatori americani va fi în Europa, la finele lunii aprilie, pentru a începe punerea în aplicare a planului de susținere a mișcărilor conservatoare, suveraniste și “populiste” din Europa; o reuniune de acest gen va fi chiar la...
Acces blocat la cetățenia română
Intrarea în vigoare a legii prin care Ucraina introduce instituția cetățeniei multiple le lasă un gust amar românilor din țara vecină. Guvernul de la Kiev a aprobat primele cinci țări cu care Ucraina va permite dubla cetățenie: Statele Unite ale Americii, Canada,...
La Davos cu Țoiu
Duduie Externele! Oana Țoiu „revine la Davos după prezența din 2019, când a fost invitată ca expert în rolul de vorbitor”, aflăm dintr-un comunicat de splendid umor involuntar al Ministerului condus de USR. „România are cea mai consistentă delegație guvernamentală...
O lume în gâlceavă
Autor: Gheorghe Piperea Este din nou răzmeriță între UE și SUA, atât în plan militar, cât și în plan economic. Un teritoriu uitat, cu oameni încă în viață care au fost supuși unor experimente de tip eugenic (față de care scuzele anemice și tardive au venit doar în...
Io numa` zic, nu dau cu paru`!
Bineînțeles că nu a fost întâmplătoare declarația Maiei Sandu referitoare la unirea Republicii Moldova cu România. Cu atât mai mult cu cât una similară a venit la doar câteva zeci de ore după aceea și din partea premierului Alexandru Munteanu. Ceea ce nu înțeleg, deși...
Olimpiada impostorilor, faza pe „glorie”
Performanțele „salvatorilor” puși prin fotoliile guvernamentale încep să aibă răsunet internațional… După ce au rezolvat ca la „alba-neagra” votul pro-Mercosur dorit de Ursula von der Leyen, înfundându-i pe fermierii români, prestația USR-iștilor căutători de glorie...
Vestea bună din marea de semne proaste
„Sistemul financiar global, bazat pe datorii și speculații monetare circulare, este în colaps… Vestea bună e că munca noastră și proprietățile noastre tangibile vor avea valoare, fiind la adăpost de vrăjitoria financiară a banilor din nimic și a banilor tipăriți...
Vorbele despre Unire, absența faptelor și pașii mici
Autor: Victor Nichituș Declarația doamnei președinte Sandu, că ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România în cadrul unui referendum, a acoperit știrea că PAS închide, prin comasare, Universitatea din Cahul. Și da, procesul comasării continuă. Între Prut și...
Scurt pe doi: „Păi, dacă tu n-ai fost în stare să faci fișa postului…”
Silviu Predoiu, fostul șef al SIE, îi taxează dur pe Nicușor Dan și Ilie Bolojan pentru conduita acestora în scaunele puterii, acuzându-i de incompetență administrativă și ipocrizie. Predoiu l-a pus la punct din câteva fraze pe actualul premier, întrebat la Marius...
„Nu vei mai avea nimic și vei fi fericit”, nu-i așa?!
„Se încearcă, de ceva vreme, dărâmarea lumii vechi și construirea noii lumi colectivizate, pașii sunt mici dar vizibili… Trebuie să știți că aceste creșteri arbitrare și imbecile la impozitul pe proprietate, eliminarea facilităților pentru persoane cu dizabilități,...
ANI zice că Ana… a avut cam multe „mere”
Viceprimărița progresistă a Timișoarei cade victimă… tehnologiei avansate: Paula-Ana Romocean a fost depistată de Agenția Națională de Integritate în incompatibilitate cu ajutorul unui sistem automatizat de prelucrare big-data, care generează autosesizări. ANI a...
TNB, pionier „cancel culture”? Apel de la Timișoara!
„Luând la cunoştință despre măsura anti-românească de anulare a spectacolului Nepotul meu se crede poet! de Călin-Liviu Georgescu, de către conducerea TNB (cu acordul probabil al Ministerului Culturii !?), facem apel către toți conducătorii de instituții culturale...
Încă un hei-rup USR-ist reușit: MERCOSURparea agriculturii are „verde”!
Scandal după scandal cu Guvernul Bolojan și Nicușor Dan la „butoane”: Oana Țoiu este acuzată de „trădare”, după ce șefa de la Externe a mandatat-o pe Iulia Matei, reprezentantul României din COREPER, să voteze în favoarea Acordului comercial UE- Mercosur fără voia...