The Heritage Foundation, unul dintre cele mai influente think tank-uri din SUA, îi solicită președintelui Donald Trump și Congresului SUA ca România să devină centru al atenției pentru strategia americană la Marea Neagră. Un amplu raport publicat de fundația conservatoare pe tema relației dintre Statele Unite și România descrie țara noastră drept un „pilon” al NATO la Marea Neagră și propune întărirea cooperării în domeniul energiei, securității, investițiilor și combaterii criminalității.
Raportul acordă un spațiu important relației economice dintre cele două părți, lansând critici indirecte la adresa Guvernului Bolojan. Potrivit datelor din raport, exporturile României către Statele Unite au ajuns la 6,4 miliarde de dolari, în timp ce exporturile americane către România sunt de aproximativ 3 miliarde de dolari. Documentul estimează că stocul investițiilor directe americane în România depășește 9 miliarde de dolari și că aceste investiții susțin peste 120.000 de locuri de muncă. Autorii indică, însă, drept factor de descurajare lipsa predictibilității instituționale și menționează modificările rapide ale taxării companiilor, pragurilor pentru microîntreprinderi și contribuțiilor sociale, care au fost impuse în perioada Guvernului Bolojan.
Autorii susțin că interesul american este ca avantajele geografice și politice existente să fie transformate, printr-o cooperare mai intensă, în capacitate militară, reziliență energetică și forță economică. În partea finală, raportul grupează recomandările pentru Washington în patru mari direcții: consolidarea României ca furnizor regional de energie, extinderea rolului său regional de securitate, susținerea reformelor orientate către piață și investiții și întărirea cooperării juridice și diplomatice. Jordan Embree, unul dintre autori, este cercetător în cadrul Margaret Thatcher Center for Freedom, iar Anthony B. Kim este cercetător în afaceri economice internaționale, editor al Index of Economic Freedom și manager pentru relații globale în același centru al Heritage Foundation.
La începutul lunii iulie, The Heritage Foundation a organizat la Washington o masă rotundă pentru European Conservative and Reformists Group (ECR) din Parlamentul European. Invitat la discuții, europarlamentarul român Gheorghe Piperea relata atunci cum vede lucrurile Nile Gardiner, director al Thatcher Center (care face parte din conducerea Heritage Fundation).
„SUA ar trebui să reacționeze, întrucât, în cazul anulării alegerilor din România, UE s-a comportat dictatorial. Conform lui Gardiner, administrația Trump consideră UE o organizație supra-statală totalitară, anti-democratică și chiar anti-europeană. UE este o super-putere regulatorie care are capacitatea de a distruge economia de piață și democrația. Scutul „democratic” european e mai mult decât cenzură: e un program politic, conceput cu scopul de a decide pe termen nelimitat cine nu poate ajunge niciodată la putere, în ciuda rezultatului alegerilor, ceea ce reduce la tăcere vocea a sute de milioane de votanți care nu mai sunt de acord cu politicile publice falimentare și dictatoriale ale acestei birocrații. Uniunea Europeană este o structură birocratică ne-aleasă de nimeni, care nu dă socoteală nimanui și care poate conduce popoarele europene către totalitarism”, scria Gheorghe Piperea după discuțiile de la Washington.