Situație scandaloasă pe cel mai mare șantier arheologic din Alba Iulia: „un zid întreg al casei romane și porțiuni de ziduri dispărute, spectaculoasa absidă a băii romane, de asemenea”, avertizează public Anca Timofan, șefa echipei de arheologi care a realizat săpăturile. Este vorba despre șantierul de la fosta tipografie Altip, în locul căreia se construiește un hotel „Mercure” din lanțul Accor…
Echipa făcuse descoperiri spectaculoase la cercetarea preventivă, scoțând la suprafață, printre altele, o impunătoare casă romană. Aceasta aparținuse unei personalități din Apulum, după cum dovedește și diploma militară adusă la lumină de cercetători. Echipa de arheologi propusese conservarea și restaurarea descoperirilor într-o manieră integratoare, dar la scurt timp de la turnarea primelor betoane s-a trezit că porțiuni ample din clădirea antică pur și simplu nu mai există!
„Azi se împlinesc 30 de zile lucrătoare de la înaintarea sesizării noastre din 11 iunie către instituțiile abilitate să constate și să ancheteze acest caz, iar răspunsul este, de fapt, o tăcere suspectă și problematică”, mai scrie Anca Timofan pe pagina sa de socializare.
Din păcate, acesta nu este singurul caz suspect și alarmant în ceea ce privește descoperirile arheologice din „Capitala Marii Uniri”, extrem de importante pentru istoria românilor. Cu doar un an înainte, un sarcofag rar din aceeași epocă romană a fost „descoperit” cu excavatorul și făcut bucăți în timpul lucrărilor de extindere a cimitirului municipal. Zona este declarată sit arheologic și potrivit legii cercetarea preventivă era obligatorie.
De departe, însă, cel mai răsunător caz este cel al bisericii descoperite în 2011, în timpul lucrărilor de restaurare a Cetății Alba Carolina. Arheologii au scos atunci la lumină, chiar în fața Catedralei Romano-Catolice, ruinele unei impunătoare biserici de rit bizantin din secolul X. Cum terenul respectiv se află în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice, ai cărei reprezentanți nu au dorit conservarea „in situ” (la vedere) a ruinelor, acestea au fost… pur și simplu îngropate la loc!
În urma demersurilor Fundaţiei „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României”, ruinele au dobândit statut oficial de monument istoric abia în 2020, când decizia Ministerului Culturii a fost publicată în Monitorul Oficial. „Această descoperire, după peste 1000 de ani, este de o importanţă crucială pentru Istoria României, în special pentru românii din Transilvania, confirmând existenţa şi continuitatea neamului românesc, precum şi existenţa creştinismului răsăritean organizat prin Episcopia de Alba Iulia a Sfântului Ierotei, de la sfârşitul mileniului I. În anul 2012, acestea au fost îngropate la loc, în pământ, aspect ce a condus la exprimarea multor nemulţumiri ale cetăţenilor albaiulieni şi nu numai”, și-au explicat la acel moment demersul reprezentanţii organizaţiei din Alba Iulia.
După alți patru ani, a venit și soluția de compromis: un proiect privind punerea în valoare a monumentului istoric de importanță excepțională pentru istoria Transilvaniei și a României a fost inițiat, la începutul lui 2024, de Consiliul Județean Alba. Potrivit acestuia, vestigiile celei mai vechi biserici de rit răsăritean din Transilvania vor fi marcate printr-un trotuar pietonal din lespezi de piatră…