La 9 iulie 1600, Mihai Viteazul finalizează drept sediu mitropolitan al Ardealului Catedrala Ortodoxă pe care o ridicase la Alba Iulia. Se întâmpla într-un spațiu în care regele Ludovic de Anjou îi înlăturase din viaţa politică pe ortodocşi încă din secolul al XIV-lea, amintește Nicolae Uszkai. Acestă rânduială impusă în Transilvania a fost schimbată de Mihai, care a cerut de prima dată recunoaşterea Bisericii Ortodoxe, fapt privit de vechile autorităţi transilvănene ca un act de mare îndrăzneală. „Cel mai trainic și mai de folos asezământ al neamului nostru de peste munți”, cum o descrie marele nostru istoric Nicolae Iorga, avea să fie pentru mai bine de un secol unul dintre cele mai importante centre religioase și culturale din Transilvania. Ctitoria lui Mihai Viteazul de la Alba Iulia, care adăpostea și un așezământ monahal, avea să fie complet distrusă de regimul habsburgic în anul 1714.
Catedrala lui Mihai Viteazul purta hramul Sfânta Treime, ca simbol al unității în credință și în neam al celor trei Țări Românești. Despre edificiul mitropolitan și mai ales despre frumoasa biserică ctitorită de Voievodul unificator vor scrie cronicarii Miron Costin, Gheorghe Brancovici, Radu Popescu, în cronica Țării Românești, și chiar Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, în Hrisovul de danie al satului Merișani. Potrivit scrierilor Sfântului ierarh Petru Movilă (1596-1646), mitropolitul Kievului, contemporan cu Mihai Viteazul, ridicarea catedralei s-a lovit de opoziţia catolicilor (numiţi latini în cronicile vremii) și s-ar fi făcut în urma unei minuni: apa sfințită de ortodocși a rămas nestricată, în timp ce aceea sfințită de catolici s-ar fi oțetit. „Să-şi zidească, deci, biserică în oraşul nostru, căci, fiindcă nu i-am îngăduit, Dumnezeu s-a mâniat pe noi şi ne-a împuţit apa”, s-au plecat catolicii, legându-se cu jurământ, potrivit cronicii, să n-o dărâme niciodată.
Istoricul Silviu Dragomir arată în lucrarea sa „Mormântul lui Mihai Viteazul şi vechea Catedrală din Alba Iulia”, pe baza informaţiilor conţinute în cronica sârbească a lui Gheorghe Brancovici, că trupul voievodului asasinat în 1601 ar fi fost înmormântat în propria ctitorie. Un alt izvor documentar menit să întregească afirmaţiile lui Brancovici este cronica Transilvaniei, alcătuită de Wolfgang de Bethlen în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în care stă scrs: „După aceea, totuşi, trupul acestuia (al lui Mihai Viteazul), ca să nu fie sfâşiat de câini, câţiva sârbi l-au înhumat din ordinul lui Basta într-o groapă mică, pentru ca, în cele din urmă, cu trecerea timpului, să fie adus la Alba Iulia şi înmormântat în Sfânta Biserică.”
Catedrala a fost distrusă de habsburgi, care au considerat că lăcașul ridicat de Mihai stătea în calea planului de ridicare a noii fortificații a cetății, de la începutul secolului al XVIII-lea. Pe locul fostei Mitropolii Ortodoxe a Transilvaniei și al Catedralei ctitorite de Voievod a fost ridicată în perioada 1988-1992 biserica memorială „Mihai Viteazul”. Bisericuța de lemn în stil maramureșean are același hram: „Sfânta Treime”, simbol al unității de credință și de neam al celor trei Țări Românești. Sfințirea lăcașului de cult a avut loc la 26 noiembrie 2006, moment în care biserica a primit și cel de-al doilea hram, fiind ocrotită de Sfântul Siluan Athonitul.
Trackbacks/Pingbacks