Controversata decizie a președintelui francez Emmanuel Macron de a forța vaccinarea prin impunerea unor restricții dure celor nevaccinați își face auzit ecoul la București. Vicepremierul și liderul USR-PLUS Dan Barna se declară în favoarea oricăror măsuri care ar putea spori vaccinarea anti-Covid-19 în România. „Eu chiar cred că ar fi trebuit să avem măsuri mult mai ferme în ceea ce înseamnă vaccinarea, în sensul de acces limitat la evenimente, nici măcar pe partea cu teste, ci doar pentru persoane vaccinate, tocmai pentru a încuraja vaccinarea”, a spus acesta marți seara la postul B1tv.
Afirmațiile liderului USR-PLUS vin în contextul în care incidența cazurilor este extreme de scăzută în România, iar eficacitatea vaccinurilor este tot mai pusă la îndoială de specialiști din întreaga lume. „Pentru că, da, vorbim de perspectiva unui val 4, care vedem că în multe ţări din lume este deja activ. Vorbim de o tulpină care răspunde la vaccin, şi asta e foarte bine, dar pentru asta trebuie să fii vaccinat. (…) Nu există, şi o spun din păcate, posibilitatea vaccinări obligatorii, e o chestiune pe care o înţeleg şi o respect, dar măsuri ferme prin care vaccinarea să fie încurajată le susţin, pentru că e soluţia prin care putem cu toţii să ne asigurăm că nu vom ajunge din nou în situaţiile neplăcute pe care le-am trăit anul trecut”, a mai spus Dan Barna în emisiune.