Select Page

Arestul la domiciliu pentru 4 milioane de copii este cea mai cruntă formă de tortură de la al doilea Război Mondial până astăzi!” scrie pe pagina sa de Facebook Cătălin Ivan, președintele Alternativei pentru Demnitate Națională, de Ziua Internațională a Familiei. 

„Facem un apel către toți părinții care văd și simt suferința celor mici să ia atitudine și să ceară drepturile fundamentale pentru copiii lor, precum dreptul la libertate, la viață socială și la educație. Dacă nu se vor lua măsuri urgente, tot mai mulți părinți luăm în calcul să ieșim în stradă pentru a ne salva copiii!

Domnule Iohannis, nu facem caz de faptul că nu aveți copii, pentru că acest subiect este unul personal și nu poate reprezenta o temă publică, dar observăm lipsa totală de empatie pe care atât dumneavoastră, cât și guvernul PNL pe care-l păstoriți, o arătați față de copiii acestei țări. Peste 4 milioane de copii sunt ținuți de mai bine de două luni în arest la domiciliu, fără libertate de mișcare, fără interacțiune socială, fără acces la educație. Orice psiholog ați fi consultat v-ar fi spus că această izolare are efecte cumplite asupra dezvoltării fizice și psihice a copiilor, cu consecințe extrem de grave pe termen mediu și lung. Aproape jumătate dintre copii României prezintă forme de depresie.

Vă aducem la cunoștință că nu există absolut nici un motiv argumentat științific pentru izolarea copiilor. Atât studiile, cât și experiența practică din tot mai multe țări, arată că aceștia sunt cei mai puțin afectați de acest virus, și cu toate acestea reprezintă categoria de populație cea mai oprimată. De asemenea, deschiderea școlilor și grădinițelor în tot mai multe țări a confirmat că nu crește absolut deloc fenomenul epidemiologic, ceea ce demonstrează că cei mici nu sunt purtători sau transmițători ai virusului covid-19 sau, oricum, în nici un caz nu prezintă un pericol mai mare decât părinții lor care merg la muncă și pot aduce acest virus acasă”, conchide Cătălin Ivan.

Organizația Mondială a Sănătății a atras atenția în urmă cu doar două zile asupra faptului că acest virus nu va dispărea dintre noi și, ceea ce este și mai grav, că măsurile de izolare la domiciliu a copiilor și tinerilor provoacă boli psihice dintre cele mai grave precum depresie, obezitate, sedentarism, dependența de calculator și televizor, anxietate șamd.

Facem un apel către toți părinții care văd și simt suferința celor mici să ia atitudine și să ceară drepturile fundamentale pentru copiii lor, precum dreptul la libertate, la viață socială și la educație. Dacă nu se vor lua măsuri urgente, tot mai mulți părinți luăm în calcul să ieșim î