Select Page

Viceprimărița progresistă a Timișoarei cade victimă… tehnologiei avansate: Paula-Ana Romocean a fost depistată de Agenția Națională de Integritate în incompatibilitate cu ajutorul unui sistem automatizat de prelucrare big-data, care generează autosesizări.

ANI a constatat că aceasta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunie 2021 – 22 mai 2023, când a deținut în paralel o funcție de conducere în cadrul USR (Biroul Local Timișoara) și calitatea de membru titular în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Municipal de Urgență. Agenția invocă încălcări ale art. 187 alin. (13) și art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 și anunță că a informat-o deja cu privire la declanșarea procedurilor specifice.

Potrivit legii, încălcarea regimului incompatibilităților constituie abatere disciplinară și se sancționează conform reglementărilor aplicabile funcției sau demnității ocupate. Persoanele față de care se constată definitiv starea de incompatibilitate sunt decăzute din dreptul de a exercita o funcție sau o demnitate publică timp de 3 ani. Practic, Paula-Ana Romocean riscă același lucru ca Dominic Fritz, care se străduie să amâne prin instanțe verdictul în propriul proces cu Agenția Națională de Integritate.

Citește și: Fritz tergiversează cazul care l-ar „zbura” din funcție 

Potrivit ANI, instrumentul informatic cu ajutorul căruia a descoperit-o la Paula-Ana Romocean ( plus alți doi politicieni în aceeași situație) nu se limitează la simple statistici, ci permite identificarea automată a suprapunerilor relevante din perspectiva regimului incompatibilităților și conflictelor de interese. Semnalele generate nu reprezintă constatări finale, ci puncte de plecare pentru evaluări individuale realizate de inspectorii de integritate, în baza cadrului legal.