Ce a spus, de fapt, CJUE: că interpretarea ÎCCJ privind prescripția- extinderea efectelor deciziilor CCR la perioada 2014–2018- nu se aplică dosarelor pe rol, dar numai în fraudele grave contra banilor europeni. Atât. Hotărârile definitive rămân definitive. Cerul nu a căzut.
Ce nu vă spune nimeni: în 2017, Curtea Constituțională italiană a susținut aceeași teză- prescripția e drept substanțial, protejat de legalitate- și CJUE a cedat. Cauza Taricco. Aceeași Curte, același principiu, două păreri: ce era legalitate la Roma e impunitate la București.
ÎCCJ a făcut ce fac curțile serioase ale Europei- Karlsruhe, Roma: a dialogat de la egal, apărând standardul constituțional. Se numește pluralism constituțional. Nu suntem federație, Luxemburgul nu e instanță de recurs peste Înalta Curte, iar „ultimul cuvânt” nu l-a câștigat nimeni pe continent. Doar la noi există entuziaști care trăiesc într-o federație imaginară și cer, drept tribut, capul unui judecător.
Vinovatul adevărat l-a numit, ironic, chiar președintele: Parlamentul. CCR a invalidat textul în 2018, Constituția dădea 45 de zile pentru corecție, corecția a venit în patru ani. Iar acum, cei care au dormit peste termenul constituțional cer excluderea din magistratură a celor care au judecat în vidul lăsat de ei… Curat murdar, coane Fănică!