„Pentru grave iregularități de procedură și pentru imprecizia textelor votate în Parlamentul European, în data de 9 iunie 2026, cu titlu de reglementare a decriptării și monitorizării comunicațiilor online (reglementare denumită jurnalistic „ChatControl 1.0”), am semnat, alături de alți colegi, o petiție către Roberta Metsola, președinta PE, pentru anularea procedurii de vot și reluarea sa în sesiunea din septembrie, când vor fi fost posibile o dezbatere reală și un vot în cunoștință de cauză”, anunță europarlamentarul român Gheorghe Piperea.
„Precizez că mai mulți vice- președinți ai PE sau reprezentanți ai unor grupuri politice au declarat textual că nu au știut ce anume s-a votat ieri în PE. Aceste declarații pot fi verificate în presa europeană și românească de azi. Precizez, de asemenea, că am votat atât contra intrării acestei reglementări la procedura urgentă (vot marți), cât și contra dezbaterii sale „în a doua lectură” (vot joi). Această reglementare era deja oficial decedată din aprilie 2026 și respinsă la vot în martie 2026”, scrie Gheorghe Piperea pe pagina sa.
„Această așa-zisă „a doua lectură” este un truc procedural ieftin. Pentru că, în ciuda votului majoritar contrar, s-a mers mai departe, în stil de panzer, am votat câteva amendamente care au avut menirea a atenua din riscurile reglementării la adresa libertății și vieții private. Cel cu privire la interdicția de a decripta și monitoriza convorbirile private de pe mesagerii instant (Whatsapp, messenger, signal, telegram) a trecut prin vot majoritar… Așadar, vom avea una dintre cele mai intruzive forme de supraveghere totalitară a comunicațiilor online care s-a „adoptat” cu minoritate de voturi, iar nu cu majoritate. Pur și simplu este o răsturnare cu fundul în sus a tot ceea ce știam că știm despre democrație”, trage semnalul de alarmă avocatul român.
„Democrația și statul de drept nu se cultivă cu trucuri procedurale. Parlamentul European nu poate fi un loc de poker politic sau de scamatorie cu hârtii concepute ca enigme cu mai multe tâlcuiri. Dacă sunteți interesați de intimitatea convorbirilor voastre, de libertatea voastră și de reziliența democrației noastre, atunci veți cere tuturor euro-parlamentarilor pe care i-ați votat să se alăture acestei petiții de anulare a procedurii de vot”, îndeamnă Gheorghe Piperea în încheiere.