Din 2020 încoace, puterea pro-europeană a condus țara prin stări de excepție, alertă, urgență, război, pandemie, fierbere climatică…
În stare excețională, lucrurile nu mai sunt judecate limpede și normal, iar drepturile și obligațiile sunt înghețate sau amânate pentru vremuri „normale”.
Conducerea prin management de criză este un joc între salvator și dușman (deseori, dușmanul este participant voluntar la joc) în care guvernele nu fac politici publice, nici planificare strategică pe termen mediu sau lung, ci reacționează la crize cu ordonanțe de urgență, legi trecute prin parlament fără dezbatere (prin „asumarea” răspunderii) și cheltuieli de avarie. Astfel de guverne nu rezolvă cauzele structurale ale crizelor naturale. Nici nu își propun. Stingând focul, distrug și mai mult, dar între timp unii, puțini, fac bani, iar alții, foarte puțini, fac ceva mult mai prețios: acumulează control și resurse.
Bugetul unei națiuni este un uriaș sac plin cu bani.
România a avut un buget mediu de 650 de miliarde de lei anual, din 2020 încoace, la care s-au adăugat și niște bănuți de la UE, precum și masive împrumuturi.
Bani intră continuu în sac.
Ar putea fi de 3-4 ori mai mulți dacă nu s-ar practica sistematic evaziunea și „optimizarea” fiscală sub privirile binevoitoare ale statului.
Numai că sacul este ciuruit și rupt în fund.
Banii ies din sac mai repede și mai mulți decât intră, prin:
– plăți către o administrație supradimensionată și ineficientă,
– bugete exorbitante alocate anual organelor de represiune (servicii secrete, jandarmi, milițeni și procurori specializați pe delictele de opinie),
– susținerea unor războaie care nu ar trebui să ne implice,
– dezvoltarea complexului industrial al cenzurii,
– achiziții publice de unde se fură 30-40% din valoare (care mai sunt și inutile, scumpe, prost executate și orientate exclusiv către clientela politică),
– ajutoare de stat acordate corporațiilor sau
– dobânzi exorbitante achitate băncilor.
Rezultatul: deficitul rămâne structural ridicat (în jur de 6-7% în ultimii ani), datoria publică crește, iar cetățeanul de rând nu primește nimic.
În continuare lipsesc spitale, școli, drumuri, salarii decente în sectorul privat, șansele unui trei decent etc.
Guvernul Bolojan a prezentat bugetul pe 2026 ca pe unul „responsabil”, cu reforme, fără majorări mari de taxe și cu țintă de deficit în scădere. Interimatul prelungit dincolo de limitele Constituției arată că, de fapt, se amână sau se încearcă a se evita rectificarea bugetară din august, care ar putea arăta adevărul dureros al anului de domnie bolojaniană: poporul a fost chinuit degeabă, nimic nu s-a rezolvat, totul s-a agravat, până în buza falimentului suveran…
Oprirea consumului prin austeritate brutală în criză a agravat recesiunea; a dus la stagflație, adică, recesiune economică + inflație + șomaj în creștere.
Strângerea șurubului doar pe seama oamenilor de rând (înghețarea salarii publice mici/medii, înghțarea sau reducerea pensiilor, creșterea tva și a accizelor, creșterea prețurilor la energie, creșterea taxelor pe proprietate) în timp ce privilegiile rămân e o greșeală strategică majoră. Erodează încrederea în democrație, în statul de drept și în economia de piață. Alimentează extremismul. Pavează calea către totalitarism.
România are o problemă structurală de productivitate a cheltuielilor publice de zeci de ani. Cauzele sunt hoția, corupția, conflictele de interese, precum și incompetența, birocrația obtuză, lipsa de responsabilitate și prioritățile greșite.
Bolojan, văzând România pe marginea prăpastiei, a obligat-o să facă un pas înainte …
Achizițiile publice încredințate entităților de pe „lista scurtă” a politicienilor și a birocraților de rang înalt, ajutoarele de stat selective pentru corporații și „optimizările fiscale” permise marilor actori sunt forme de clientelism și anti-concurență. Asta distorsionează piața** și fură din buzunarul statului și al cetățeanului.
România a cheltuit enorm cu înarmarea – 28 de miliarde de euro în cei patru ani de la declanșarea războiului din Ucraina. A cheltuit acești bani ineficient (unele achiziții vor fi livrate peste 5 sau chiar 10 ani), pe armament scump (contractare directă, cu partener impus, fără licitație), prost, învechit. O parte din acest armament vechi, ineficient și scump a fost donată Ucrainei.
Apropo, România a cheltuit incredibil de mult cu ajutorul dat Ucrainei (condusă la dezastru de un regim mafiot). Atât de mult încât nimeni, niciodată nu a putut afla câți bani au fost aruncați în această gaură neagră. Totul este secret de stat – situație unică în grupul susținătorilor financiari si Ucrainei … Astfel de ajutor extern trebuie justificat strict când ai deficit structural de 9% din PIB, iar pentru asta plătești cea mai mare dobândă la credite și titluri de stat din întreaga UE. De aceea, este urgentă suspendarea oricărui ajutor financiar sau militar către Ucraina, precum și a oricărui ajutor financiar către alte state terțe până la revenirea la un deficit bugetar de sub 3% din PIB.
În aceeași logică, sunt necesare înghețarea oricărui ajutor de stat pentru corporațiile care au cifre de afaceri de peste 100 de milioane de euro în România și restituirea tuturor ajutoarelor de stat și a subvențiilor acordate de statul român unor corporații mari care nu au avut până acum un impact clar, ușor demonstrabil, în locuri de muncă reale și tehnologie.
Digitalizarea fiscală (e-Factura, SAF-T etc.) nu a livrat rezultatele promise. Gradul de ratare a colectării de TVA rămâne cel mai mare din UE : 30%. Doar 10 puncte procentuale dacă ar fi mai sus gradul de colectare, nu am fi avut probleme de finanțare a indexării pensiilor. De aceea, trebuie concentrată atenția și logistica organelor fiscale pe lanțurile de aprovizionare mari, lungi sau medii și pe marile rețele de evaziune (iar nu pe PFA-uri și microîntreprinderi care oricum plătesc).
„Optimizarea fiscală” agresivă a multinaționalelor și marilor jucători locali trebuie pedepsită ca practică anti-concurențială.
Trebuie oprite sau minimalizate împrumuturile noi pentru cheltuieli curente sau ajutoare externe. Trebuie utilizate astfel de credite doar pentru investiții cu randament clar (infrastructură productivă, energie, educație, sănătate). În mod normal, un buget care are venituri predictibile și cheltuieli clare, transparente, nu ar trebui să fie niciodată pe deficit, caz în care împrumuturile ar deveni inutile. Cea mai mare problemă a împrumuturilor este că, fiind nevoit să le rambursezi, devii dependent de creditor.
O națiune suverană nu are captivități cauzate de supra-îndatorare.
Tot ce trebuie făcut este ca statul să nu mai fure de la propriii cetățeni prin clientelism, evaziune fiscală selectiv permisă și privilegii. Disciplina fiscală fără protecția oamenilor de rând e sinucidere politică. Disciplina fiscală pentru dulăi, tăierea privilegiilor și combatere reală a evaziunii mari este singura combinație care poate funcționa fără să arunce țara în feudalism.