Avocatul Poporului avertizează că situația este una fără precedent și anunță că va ataca la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență dată de Guvernul Bolojan după demitere. „Pentru prima dată, avem o chestiune cu care nu ne-am mai confruntat de la intrarea în vigoare a Constituției chiar, deci din 1991, când a fost ea adoptată”, a declarat în această seară Renate Weber în exclusivitate pentru Gândul.
Reamintim că Ordonanța de Urgență nr. 38/2026, pusă pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din 8 mai, vizează în principal programul de înarmare SAFE și PNRR.
„În acest moment, noi lucrăm la textul unei sesizări pentru Curtea Constituțională. Probabil, dacă nu mâine, poimâine o să trimitem sesizarea către Curtea Constituțională, pentru că sunt într-adevăr, mai multe motive de neconstituționalitate și credem că e foarte grav ceea ce s-a întâmplat”, susține Avocatul Poporului. Renate Weber subliniază că „în Monitorul Oficial apare ca ordonanță dată luni, pe 4 mai, în condițiile în care ea a fost clar modificată pe 5 mai”.