Pe măsură ce apar noi informații despre litigiul câștigat în primă instanță de compania Pfizer împotriva României, cazul se dovedește unul de-a dreptul scandalos. Potrivit profesorului de drept comercial Gheorghe Piperea, din citația prin care compania a chemat în judecată România, obținută de la fostul ministru Vlad Voiculescu, rezultă că țara noastră a achiziționat vaccinurile ca urmare a unei serii de contracte… semnate de Comisia Europeană în numele și pe seama statelor membre!
Realitatea este că „nu există un mandat în adevăratul sens al cuvântului, adică, specific pentru România, detaliat pentru produsele și cantitățile de achiziționat, preț, condiții de livrare și stocare, responsabilități”, scrie avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa. Iar contractele încheiate de Comisie cu Pfizer „nu sunt contracte propriu – zise de achiziție de vaccinuri, ci pre-contracte; prin Decizia Comisiei Europene din 18 iunie 2020 s-a aprobat un așa-numit Acord Centralizat de vaccinuri; printr-o anexă la această decizie, publicată abia în 7 septembrie 2020, s-a aprobat un formular de pre-contract, intitulat Advance Purchase Agreement (APA), adică, un acord de cumpărare în avans; acordurile au fost concretizate ulterior”, punctează europarlamentarul Gheorghe Piperea.
Profesorul de drept comercial al Universității București vine și cu propuneri pentru ca România să întoarcă soluția în favoarea sa.
„1. România ar fi putut (și ar putea încă, în apel) să argumenteze că aceste APA nu sunt nici mandate, nici achiziții în adevăratul sens al cuvântului și că, în lipsa unui contract, a unei comenzi sau a unui act adițional, nu creează obligații concrete în sarcina statelor membre.
2. Dacă este vorba de un adevărat mandat, atunci Comisia Europeană, în calitate de mandatar, are obligația de a da socoteală mandantului, adică României, despre modul în care și-a executat mandatul. Mai precis, să răspundă pentru toate ilegalitățile și neclaritățile contractului de achiziție, inclusiv pentru lipsa de conformitate și pentru depășirea necesarului de doze de vaccin, precum și pentru depășirea perioadei de valabilitate a vaccinurilor. România ar fi trebuit să cheme în garanție Comisia Europeană, în față primei instanțe (în apel, asta ar putea fi problematic, căci se pune problema tardivității), dar va putea cere daune pe cale separată.
3. Dacă este un mandat depășit de Comisia Europeană, care și-a arogat atribuții pe care nu le are conform tratatelor, atunci contractul de achiziție este inopozabil României. Ar urma să plătească tot, inclusiv daunele, mandatarul aparent, adică, onorabila Comisie.
4. Contractul este nul pentru că este ținut la secret. Contractul este nul pentru că nu s-a realizat niciodată acordul de voință între România (care nu știe ce, cum, pe cât a semnat) și Pfizer.
5. În baza contractului de achiziție, România putea (încă mai poate, în apel) invoca excepția de neexecutare, căci vânzarea este un contract sinalagmatic (generează obligații reciproce și interdependente ale părților). De vreme ce vaccinurile, conforme și în termen de valabilitate, nu pot fi livrate, nici obligația de plată nu este scadentă. De asemenea, România poate invoca faptul că vaccinurile nu au Good Manufacturing Practice (GMP), deci nu sunt conforme. Sunt vicii ascunse care, în afară de dreptul la refuzul plății, dau și dreptul la despăgubiri. În fine, România poate invoca și faptul că Pfizer nu este proprietarul patentului asupra vaccinurilor (Moderna, plus alte câteva companii americane, pretind că sunt proprietari), deci nu poate respecta obligație de garanție contra evicțiunii, deci nu poate pretinde prețul unor bunuri care nu îi aparțin.
La final, rețineți asta: pentru nulitate absolută, orice parte interesată, inclusiv contribuabilul care va suporta dauna cauzată de acest contract, poate cere în instanță nulitate absolută a contractului, oricând. Se poate face asta individual sau sub forma unui class action. Iar acum, la treabă”, scrie Gheorghe Piperea pe pagina sa.
Detaliile sunt cu atât mai scandaloase cu cât apar în plină campanie de proliferare a ideii că Uniunea Europeană ar trebui să renunțe la luarea deciziilor în unanimitate și la dreptul de veto al statelor membre. Dacă o astfel de situație a putut fi impusă în formatul actual, oare la ce ne putem aștepta de la o Uniune în care dreptul la decizii suverane ale statelor membre ar fi, practic, eliminat?!