Protestele care marchează începutul lui februarie în secuime par să cristalizeze nemulțumiri mult mai adânci decât creșterea taxelor și impozitelor locale. „Peste 2.000 de oameni, nu activiști plătiți, ci părinți, bunici, tineri fermieri și antreprenori locali au inundat centrul orașului Miercurea-Ciuc, nu pentru a cere autonomie teritorială, nu pentru a se plânge de București, ci pentru a arăta cu degetul spre propria lor curte, spre ”zeii” intangibili ai UDMR”, scrie Ciprian Demeter într-un editorial zguduitor publicat de Monitorul Zilei.
„Este un moment de cotitură istorică. Timp de peste 35 de ani, UDMR a funcționat ca un monolit, o structură piramidală în care critica internă era sugrumată în fașă, iar liderii erau priviți cu o reverență aproape feudală. Astăzi, acea piramidă s-a fisurat iremediabil. Scandarea care a înghețat sângele liderilor politici nu a fost una politică, ci una biblică, de o violență morală cumplită: ”Juda Hunor!”…
Protestatarii au realizat, în frigul pieței, că inamicul lor nu este ”românul” abstract despre care le vorbesc politicienii în campanii, ci propriul lider care le ignoră suferința. Sloganurile dure împotriva lui Kelemen Hunor și Attila Korodi sunt simptomul unei boli lungi: boala reprezentării politice care a devenit o afacere de clan. Oamenii au strigat pentru demnitate. Au strigat pentru că s-au săturat să fie masa de manevră electorală, scoasă la vot o dată la patru ani cu sperietoarea naționalistă, pentru ca apoi să fie lăsați pradă sărăciei și deciziilor arbitrare. Este o escaladare a nemulțumirilor civice care riscă să măture întreaga clasă administrativă locală dacă aceasta nu înțelege că epoca supunerii oarbe s-a încheiat.
Poate cel mai emoționant aspect al acestei revolte este refuzul maghiarilor de rând de a mai accepta narativul urii. De secole, românii și maghiarii au trăit în aceste văi unii lângă alții, au împărțit aceleași greutăți, au muncit aceleași pământuri, au suferit sub aceleași regimuri. În piața din Miercurea-Ciuc s-a simțit astăzi un adevăr pe care elitele politice se chinuie să-l ascundă: oamenii s-au săturat de șovinismele liderilor UDMR”, punctează Ciprian Demeter.
„De ce ii cer secuii demisia lui Kelemen Hunor de la conducerea UDMR?” se întreabă și jurnalistul clujean Romeo Couți. Printre altele, pentru că „deși statul român a alocat un ajutor de 60 de milioane de euro, UDMR nu a venit nici până în ziua de azi cu un proiect coerent de redresare a zonei Praid lovită de tragedie”, amintește fostul director al TVR Cluj.
„În timp ce turismul moare și micile afaceri din zonă dau faliment, un apropiat al lui Kelemen Hunor se bucură de o finanțare de câteva milioane de euro din partea guvernului Ungariei pentru modernizarea unei pensiuni din Cluj Napoca. Revin cu o întrebare îngropată abil de UDMR.
De ce tace Emil Boc în legătură cu tragedia de la Praid? Dar Kelemen Hunor?
Enigmaticul ONG, “Societatea de Geografie Cholnoky Jeno” din Cluj avea, începând cu anul 2011, un parteneriat solid, bine reglementat cu Guvernul României. Totul a început când, Emil Boc în calitate de premier, a aprobat Convenţia de Custodie cu „Societatea de Geografie Cholnoky Jeno” prevăzută și în regulamentul rezervației muntele de sare de la Praid: Art. 4. – Responsabilitatea administrării Rezervaţiei de interes naţional Muntele de Sare îi revine custodelui desemnat, denumit în continuare custode, respectiv Societatea de Geografie Cholnoky Jenő, în baza Convenţiei de Custodie nr. 207/29.03.2011 încheiată cu Ministerul Mediului şi Pădurilor”, amintește Romeo Couți pe pagina sa.
„Maghiarii au intuit că sărăcia lor nu este rezultatul oprimării românești, ci rezultatul unui pact faustian făcut de elita lor. Au înțeles că sunt folosiți ca monedă de schimb într-un joc geostrategic, ținuți intenționat într-o stare de subdezvoltare și dependență, doar pentru ca un grup restrâns de ”informatori de lux” să poată trăi în vile la București și Budapesta”, conchide fără menajamente Ciprian Demeter pe fondul protestelor de la Miercurea Ciuc.