Miliardarul George Soros a fost recompensat la Berlin cu Premiul European pentru Drepturile Civile ale Sinti și Romilor, distincție ce onorează contribuțiile excepționale la promovarea drepturilor și demnității acestor comunități în Europa, anunță Fundația pentru o Societate Deschisă (Open Society Foundations).
Instituit în memoria supraviețuitorilor Holocaustului și pionierilor mișcării civice rome Oskar și Vinzenz Rose, premiul este decernat de Fundația Manfred Lautenschläger, una dintre cele mai importante organizații caritabile din Germania și recunoaște „angajamentul de zeci de ani al domnului Soros în promovarea drepturilor, demnității și emancipării comunităților de romi din întreaga Europă”. George Soros a anunțat că va dona întreaga sumă aferentă premiului către Roma Education Fund.
Premiul European pentru Drepturile Civile ale Romilor și Sintilor a fost înființat în 2007, pentru a marca 10 ani de existență a Centrului de Documentare și Cultură al Romilor și Sintilor Germani, printre laureații anteriori numărându-se și fostul cancelar Angela Merkel (2021).
Soros finațează de peste patru decenii programe dedicate acestei comunități, dincolo de susținerea unor initiative precum European Roma Rights Centre, Roma Education Fund sau Decada Incluziunii Romilor, reușind să impună în referirile publice termenii de „Roma/romani” pentru cei cunoscuți de europeni ca „țigani”. În 2017, Consiliul Europei și Open Society Foundations au sprijinit înființarea Institutului European al Romilor pentru Arte și Cultură la Berlin, iar în 2024 a fost lansată și Roma Foundation for Europe, o instituție independentă condusă de lideri romi, creată cu o donație de 100 de milioane de euro din partea fundației lui Soros.
Premiul a fost acceptat la Berlin de Alex Soros, fiul filantropului și actual președinte al Open Society Foundations, care a declarat cu această ocazie că „Parteneriatul tatălui meu cu comunitățile rome s-a bazat întotdeauna pe o credință profundă în justiție, demnitate și autodeterminare. Acest premiu este o recunoaștere a unei călătorii comune și un apel de a continua lupta împotriva prejudecăților și excluderii”.
Citește și: De la conspirație la realitate. Scurtă demonstrație