„România ar putea, printr-o singură declarație, să iasă din rândul țărilor care aplaudă la comandă și să intre în rândul celor care contează”, atrage atenția Silviu Predoiu, fostul șef al SIE.
Acesta vede în contextul proiectatei întâlniri Trump-Putin de la Budapesta o oportunitate de neratat, pornind de la mandatul Curții Penale Internaționale emis pe numele președintelui rus, în baza căruia spațiul aerian al Uniunii Europene îi este, tehnic, interzis. „Aici ar fi momentul ca România să arate că știe să joace în liga mare. Să spună simplu, demn și calculat:
„Dacă scopul întâlnirii este căutarea unei soluții pentru a opri conflictul din Ucraina, România este pregătită, la solicitarea părților, să asigure tranzitul aerian necesar pentru președintele rus.”
Un gest de curaj, de maturitate diplomatică și de inteligență strategică. Un gest care ar fi spus lumii că nu suntem doar vecini ai războiului, ci și potențiali mediatori ai păcii. Dar pentru asta îți trebuie altceva decât “funcționalitatea interinstituțională” despre care vorbea zilele trecute președintele Nicușor Dan”, punctează fostul candidat la alegerile prezidențiale.
„Îți trebuie viziune, voință și curajul unei opinii proprii – iar asta înainte să sune secretarul de stat Rubio la “prietena lui” Oana Țoiu ca să transmită instrucțiunile “de peste ocean”. Căci atunci nu se mai pune.
Nu pentru că am fi pro-Putin sau pro-Trump, ci pentru că suntem pro-România și pro-pace în Europa. Dar pentru asta, trebuie să vrem nu doar să existăm pe hartă, ci să contăm în istorie”, mai scrie Silviu Predoiu pe pagina sa.