Select Page

„Dacă Parchetul General vrea cu adevărat să protejeze democrația, ar trebui să privească nu doar spre Moscova, ci și spre București. Pe guvernanții noștri, care au manipulat, ostilizat și vulnerabilizat alegătorii, cine și când îi va trage la răspundere, domnule Procuror General?” detonează scena fostul șef al spionajului românesc, generalul(r) Silviu Predoiu, după ce rechizitoriul din dosarul Georgescu a fost adus la cunoștința publicului.

„Prezentarea de azi nu răspunde la întrebarea fundamentală: dacă mâine am avea alegeri, putem garanta că nu va mai fi posibilă interferența externă? Indiferent că vine din partea unui stat ostil sau chiar a unui „aliat” cu interese diferite? Răspunsul, din păcate, este evident: NU!” punctează fostul șef al SIE, Silviu Predoiu, într-o postare chirurgicală de pe pagina sa.

„Dacă vrem să vorbim serios despre factorii care au distorsionat și pervertit procesul electoral, nu putem să ne prefacem că nu vedem acțiunile guvernului PSD-PNL sub înaltul patronaj al președintelui Iohannis. Iar aici nu mai vorbim despre Rusia, ci despre politicienii români, aflați chiar în fruntea statului.

Căci nu Kremlinul a decis comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, transformând totul într-un haos în care oamenii nu au mai înțeles pe cine și de ce trimitem la Bruxelles să ne reprezinte. Aceasta a fost o decizie calculată, luată de PNL și PSD, cot la cot, pentru a-și proteja propriile interese.

Nu ”destabilizarea capacității de decizie a autorităților”, orchestrată de Rusia, i-a împins să devanseze alegerile prezidențiale, să modifice legea electorală peste noapte și, la fel de brusc, să dea înapoi, generând confuzie totală. A fost un joc politic cinic dar mai ales oportunist, făcut cu sânge rece, pentru că Iohannis își căuta un job pe afară.

Nu ”atacurile cibernetice” au stabilit ca alegerile parlamentare să fie ținute pe 1 Decembrie, Ziua Națională, înghesuite între cele două tururi prezidențiale, astfel încât oamenii să voteze fără să cunoască programele sau candidații partidelor. A fost o strategie deliberată, menită să transforme votul într-un simplu reflex emoțional.

Nu boții ruși au dat ordine organizațiilor PSD din teritoriu să cedeze voturi către George Simion, pentru a reduce șansele lui Ciucă și a împinge țara spre o mult dorită finală Simion – Ciolacu. La fel cum nu ei au decis în locul PNL să plătească o campanie pentru Călin Georgescu, ca să mai scadă Simion și să salte Ciucă. Aceasta a fost o decizie politică strict românească, luată în laboratoarele interne ale PSD și PNL.

Nu ”patru companii cu legături rusești” au direcționat zeci de milioane de euro din banii publici către institute de sondare și trusturi media lacome, care au promovat doar candidații ”plătitori” și i-au redus la tăcere pe ceilalți. Asta au făcut-o politicienii noștri, cumpărând influență și tăcere cu bani din taxele cetățenilor” remarcă Silviu Predoiu pe marginea dosarului din a cărui întocmire se desprinde o concluzie de domeniul tragicomicului: câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale ar fi pregătit o lovitură de stat asupra țării pe care urma să o conducă!

„Întrebarea care arde este: ce facem cu ticăloșia și cinismul autorităților noastre? Cu abuzurile lor? Cu legile pe care le-au răsucit după bunul plac pentru a controla procesul electoral, subminând democrația mai eficient decât Rusia?” tranșează Silviu Predoiu spectacolul mediatic aflat în plină desfășurare după anunțul procurorului general Alex Florența.

Pe lângă alte numeroase aspecte care atrag atenția sau chiar șochează, din dosar se desprinde o informație absolut tulburătoare: incomoda judecătoare Adriana Stoicescu de la Curtea de Apel Timișoara a fost pusă sub supraveghere preț de câteva luni în 2025 pentru simplul motiv că în 2019 Călin Georgescu i-a propus să intre în politică și să devină ministru al justiției, invitație refuzată de magistrat. Autoare a numeroase postări critice față de ceea ce se întâmplă în România, Adriana Stoicescu a avut telefonul interceptat și a fost supusă filajului atât în timpul liber, cât și la serviciu, din dispoziția autorităților. În ciuda acestor măsuri halucinante, nu au putut fi depistate informații care să o învinovățească de ceva.