Generalul în rezervă Silviu Predoiu, fost șef al SIE, avertizează că Occidentul nu înțelege faptul că Rusia și Ucraina au același profil cultural, aspect care complică teribil atât conflictul în sine, cât și soluționarea sa. Abordând dintr-o cu totul altă perspectivă războiul, fostul cap al SIE face un implicit apel la rațiune explicând de ce sprijinul extern „riscă să fie ineficient sau chiar contraproductiv” fără înțelegerea deplină a rădăcinilor culturale ale conflictului.
„Vorbesc despre o abordare bazată pe mecanismul de comparație culturală a statelor, dezvoltat de psihologul olandez Geert Hofstede, un instrument recunoscut de comunitatea științifică internațională ca fiind obiectiv și realist. Acest mecanism care măsoară diferențele și asemănările dintre societăți pe baza unor valori fundamentale, fără a fi un instrument perfect, oferă o cheie de interpretare extrem de utilă pentru înțelegerea conflictelor internaționale”, precizează Silviu Predoiu pe pagina sa de facebook.
„Analiza pe baza acestui model arată ceva surprinzător pentru multi: Rusia și Ucraina împărtășesc, cu mici diferențe, aproape același profil cultural. Tocmai această apropiere face ca războiul să fie atât de crud. În istorie, „războaiele fratricide” – cele purtate între națiuni apropiate cultural – au fost mereu cele mai nemiloase. Motivul este simplu: fiecare parte îl percepe pe celălalt nu doar ca pe un adversar, ci ca pe un trădător al valorilor comune. Când cineva care îți seamănă îți contestă identitatea, conflictul devine visceral, iar compromisul aproape imposibil.
În logica Moscovei, diferențele politice dintre cele două state nu sunt doar divergențe de viziune, ci trădări intolerabile. Retorica lui Putin despre „reintegrarea” Ucrainei se bazează exact pe această percepție: Ucraina nu este văzută ca un stat străin, ci ca o parte a aceluiași univers cultural, care trebuie „recuperată” cu orice preț. Astfel, violența extremă a acestui război nu este doar un instrument strategic, ci și expresia unei dorințe de a reface ordinea percepută ca naturală.
Privită dinspre Ucraina, apropierea culturală nu este o punte, ci o povară istorică. Pentru Ucraina, diferențele politice nu sunt o „trădare”, ci o încercare de emancipare, de afirmare a unei identități proprii. Rusia vede apropierea ca pe o legătură ce trebuie restaurată, Ucraina o percepe ca pe o capcană din care trebuie să scape”, scrie fostul șef al SIE.
„Paradoxal, în interiorul Uniunii Europene, cele mai reținute state în a sprijini Ucraina sunt Ungaria și Slovacia – exact țările care, conform aceluiași model Hofstede, sunt cele mai apropiate cultural de Ucraina. Teoretic, tocmai această apropiere ar fi trebuit să le facă mai empatice, mai capabile să înțeleagă motivațiile Kievului. În realitate, efectul este invers: asemănarea scoate în evidență defectele și slăbiciunile Ucrainei, pe care aceste state le percep direct, fără filtrul idealizant al distanței. Ungaria și Slovacia aleg astfel o poziție pragmatică, protejându-și propriile interese regionale și păstrând o distanță calculată față de conflict.
La polul opus, SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, care sunt foarte diferite cultural de Ucraina, se dovedesc cei mai entuziaști susținători ai Kievului, declarându-se gata să îl sprijine „cu orice preț”. Explicația stă în distanța culturală: pentru aceste state, Ucraina nu este percepută în complexitatea sa reală, cu toate nuanțele și contradicțiile interne, ci ca un simbol. Ea devine „linia de front” a valorilor occidentale împotriva autoritarismului rus. Lipsa unei înțelegeri profunde le permite acestor state să proiecteze asupra Ucrainei propriile idealuri și speranțe, transformând conflictul într-o cauză abstractă, ușor de comunicat politic. În realitate, însă, Ucraina funcționează pe baze culturale mult mai apropiate de Rusia decât de Occident, ceea ce înseamnă că, indiferent cât sprijin militar și financiar primește, transformarea ei într-o societate occidentală nu este un proces automat și nici garantat”, punctează Silviu Predoiu.
„Această înțelegere diferită a conflictului se reflectă clar în politica americană. Sub Joe Biden, SUA a adoptat o poziție de implicare totală, tratând războiul ca pe o confruntare existențială între democrație și autoritarism. În schimb, Donald Trump, prin instinctul său pragmatic, pare să fi intuit – fără să o spună explicit – că acest conflict nu este despre valori complet opuse, ci despre o confruntare între două națiuni aproape identice cultural. Într-un asemenea context, susținerea necondiționată a uneia dintre părți devine riscantă, pentru că nu există o linie clară între „bun” și „rău” la nivelul valorilor fundamentale”, subliniază fostul șef al SIE.
Ca notă redacțională, într-un interviu de la începutul acestui an, președintele american chiar puncta un element de esență complet ignorat de politicienii occidentali, întrebându-se retoric ce s-ar mai putea face dacă peste noapte ucraineenii se trezesc și își spun că, până la urmă, sunt tot ruși…
„Trump a înțeles, probabil, că victoria Ucrainei nu garantează occidentalizarea regiunii, ci doar înlocuirea unui actor dominant cu altul, provenind din același tipar cultural. De aici și strategia lui mai rezervată, axată pe negociere și pe evitarea unei implicări nesfârșite – nu din simpatie pentru Rusia, ci dintr-un calcul rece și realist.
Privit din această perspectivă, războiul din Ucraina nu mai este o confruntare clară între bine și rău, între democrație și autoritarism, ci o dramă culturală complexă. Rusia și Ucraina, doi „frați culturali”, se distrug reciproc, fiecare considerându-l pe celălalt un trădător. Vecinii apropiați, care înțeleg foarte bine realitatea ucraineană, aleg să păstreze distanța. În schimb, Occidentul îndepărtat, care înțelege cel mai puțin, devine cel mai pasionat susținător al unei cauze pe care o percepe simbolic, nu realist.
Această abordare poate ajuta pe cei deschiși la o discuție obiectiva, dincolo de lozinci si ștampile, in înțelegerea paradoxurilor actuale, arătând totodata că, în relațiile internaționale, cultura contează la fel de mult ca geopolitica sau economia. Fără a înțelege rădăcinile culturale ale unui conflict, sprijinul extern riscă să fie ineficient sau chiar contraproductiv. Cel care nu înțelege cine sunt cu adevărat actorii implicați ajunge să lupte într-un război al altora, pentru idealuri pe care nu le controlează și care, în final, pot pune în pericol securitatea propriilor cetățeni”, își încheie Silviu Predoiu teribila analiză.