Select Page

„România se pregătește să treacă, încă o dată, prin ceea ce autoritățile numesc o „reformă fiscală”. În realitate, însă, este același scenariu bine cunoscut, repetat de fiecare dată când se ajunge la un impas bugetar: scumpim traiul de zi cu zi, penalizăm munca, taxăm veniturile medii și modeste, dar evităm cu încăpățânare un singur lucru – capitalul concentrat. Fără să o spună clar, România alege și în 2025 să aplice austeritate regresivă, și nu reformă fiscală veritabilă” constată economistul Radu Golban într-o analiză publicată de Cotidianul sub titlul „Impozităm pâinea, nu miliardele”.

„În urmă cu cinci ani, am propus în revista Capital o soluție alternativă, inspirată din modelele existente în alte economii dezvoltate: un impozit progresiv pe averea netă a persoanelor fizice cu capitaluri foarte mari. Am denumit-o Taxa Forbes, nu pentru efect stilistic, ci pentru a semnala exact ceea ce clasa politică românească evită să rostească: că avem o categorie vizibilă, distinctă și statistic măsurabilă de indivizi care au acumulat averi personale de ordinul zecilor sau sutelor de milioane de euro, dar care contribuie fiscal într-o măsură disproporționat de mică față de această realitate.

Propunerea era și rămâne simplă:

– impozit anual de 1% pentru averi nete între 5 și 50 de milioane de euro;

– 2% pentru intervalul 50–100 milioane;

– 3% pentru averile care depășesc 100 de milioane de euro;

– cu evaluare centralizată prin ANAF, transparență și posibilitatea de control public.

Această măsură nu ar fi o pedeapsă, ci o corecție. Nu ar fi un experiment, ci o formă de responsabilitate în fața unei realități economice evidente. (…) Este timpul ca România să decidă ce fel de țară vrea să fie. Una în care reformele fiscale înseamnă scumpirea traiului zilnic? Sau una în care capitalul este chemat să contribuie, nu doar să extragă? Impozitarea marilor averi nu este o utopie și nu este socialism. Este bun-simț economic, echilibru democratic și responsabilitate fiscală” subliniază economistul român stabilit în Elveția.