Select Page

„Tristă zi de vară. Dumnezeu ni l-a luat la el pe Eugen Doga… Când, în mod firesc, ar fi trebuit să celebrăm viața, ne luăm rămas-bun de la cel care a transformat sunetul în lumină: compozitorul, pedagogul, omul de cultură Eugen Doga. A plecat în tăcerea cerească cel care ne-a făcut cunoscuți în lume prin muzica sa nepământeană, vibrând între Eminescu și lacrimă, între vals și eternitate”, anunță Ministerul Culturii din Republica Moldova.

Autorul valsului recunoscut de către UNESCO drept a patra capodoperă muzicală a secolului al XX-lea avea 88 de ani. Eugen Doga a compus muzică pentru mai bine de 200 de filme, obținând de-a lungul carierei titlul de Maestru emerit al Artei și Artist al Poporului( în timpul URSS), decorațiunea Ordinul Republicii în Republica Moldova, mențiunea și Medalia de Aur „Omul Secolului” în SUA, precum și Ordinul Steaua României în grad de ofițer.

Eugen Doga se număra printre intelectualii moldoveni care nutreau la reîntregirea neamului românesc, fiind un adept asumat al unirii Republicii Moldova- în primăvara lui 2022, el semna alături de alte personalități basarabene marcante un Apel la Reunificare în care se arăta că „…de rând cu repararea unei mari nedreptăți istorice, care a schimbat dramatic destinul a milioane de oameni nevinovați, reunificarea poporului român va aduce stabilitatea, prosperitatea și securitatea în această parte a continentului European”. Odihnește-te în pace, Maestre!