Select Page

„În Polonia, bătălia a fost comparabilă cu ce s-a petrecut în România dar… nu chiar! Polonezii, spre deosebire de România, și-au construit de ani de zile o alternativă politică instituționalizată pentru această stare de spirit, acest mod de a te așeza în Polonia, în Europa și la nivel global. Nu a fost o bătălie între Europa și dușmanii Europei, a fost o bătălie între două moduri de a privi Europa, două tabere europene care, însă, gandesc viitorul continentului diferit” susține analistul Dan Dungaciu din proaspăta postură de consultant al AUR, după alegerile de duminică din Polonia.

Figură proeminentă a mediului academic și politic românesc, cu o carieră remarcabilă în domeniul sociologiei, studiilor de securitate și relațiilor internaționale, profesorul universitar Dan Dungaciu este noul consultant pe relații externe al Alianței pentru Unirea Românilor. Născut în 1968 la Târgu-Mureș, Dan Dungaciu este președinte al Fundației Universitare a Mării Negre, platformă dedicată promovării cooperării și analizei geopolitice în regiune. În perioada 2011-2023, a fost director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, unde a condus cercetări de anvergură în domeniul relațiilor internaționale și al politicii regionale.

„România este în stadiul unei construcții, unui proiect și sper din toată inima ca oamenii lucizi din țara noastră să vadă, în lumina victoriei candidatului polonez, că e de construit la București. Nouă ne dă o șansă enormă de construcție această victorie de la Varșovia, fiindcă ea ne arată că avem ceva de făcut… Întrebarea e, suntem pregătiți, în momentul în care ne vom dumiri cu toții că ăsta e trendul, să urcăm în el?” s-a întrebat retoric Dan Dungaciu, după ce explicat în podcastul lui Mihai Neamțu (care poate fi urmărit integral AICI) că nu avem de-a face cu un simplu șir de accidente politice care se petrec în jurul nostru.