Dragi prieteni și stimat segment cultivat, pro-european și supersmart, sau cum te mai definești tu, topit de narcisism, din societatea românească, problema cu alegerile reîncălzite din România nu este doar despre Macron, despre Maia Sandu ejusdem farinae. Și nici despre frauda minoră și vulgară, adică despre atentatul mitocănesc la buletinul de vot. Problema fundamentală este ce mai înseamnă alegeri „corecte” sau „libere” într-un regim pe care analiștii internaționali îl califică drept hibrid – adică o formă politică ce menține aparențele instituționale ale democrației, dar în realitate operează prin practici autoritare de control al spațiului public, al justiției și al mass-mediei. Hai să analizăm calm, pe scurt, la rece și pe puncte ce s-a întâmplat în patria noastră.
a) Criteriile formale vs. substanța democratică
Pentru ca alegerile să fie considerate libere și corecte, nu este suficient să existe doar competiție formală între candidați, vot universal și secret sau lipsa unor fraude directe în ziua alegerilor.
Este esențial să existe și acces egal la spațiul public și la mass-media, neutralitate instituțională (justiție, comisii electorale, poliție etc.), libertate reală de exprimare și asociere, fără teama represiunii, o alegere autentică între alternative politice – nu una regizată, cu candidați eliminați prin pârghii administrative sau pretexte de securitate.
În cazul alegerilor noastre abia mântuite, toate aceste condiții au fost grav distorsionate; Călin Georgescu a fost eliminat printr-o decizie controversată, într-un climat încărcat de acuzații de „trădare”, „extremism” sau „colaborare cu Rusia” – fără o justificare publică limpede și convingătoare. Asta a echivalat cu invalidarea unui concurent redutabil de către sistemul care controlează regulile jocului.
b) Dominarea instituțională și mediatică
Nicușor Dan a beneficiat nu doar de un sprijin instituțional masiv (inclusiv din partea președinției, DNA, ANI, MAI, ANAF, BNR etc), ci și de o orchestrare mediatică asimetrică, în care principalele canale de informare – publice și private – au servit o narațiune unică, marcată de stigmatizarea adversarului, de scenarii apocaliptice și de inducerea unei psihoze colective în fața pericolului unui „candidat extremist”.
În astfel de condiții, noțiunea de informare liberă a alegătorului devine iluzorie, vorba poetului, o vorba de dânșii inventată. Cetățenii aleg nu pe baza unei deliberări autentice, ci într-un cadru psihologic de presiune, manipulare și intimidare simbolică.
c) Regimul hibrid ca mecanism de simulare a democrației
România, în acest context, funcționează ca un regim hibrid ce simulează democrația procedurală, dar anulează democrația substanțială; alegerile devin o formă de legitimare a elitei aflate deja la putere, nu o competiție reală pentru guvernare.
– Justiția este folosită selectiv, pentru a exclude sau compromite adversari.
– Societatea civilă este fragmentată sau cumpărată, iar disidența reală este marginalizată sau criminalizată.
Concluzie:
A vorbi despre „alegeri corecte” în acest cadru este o formă de limbaj dublu: ele pot fi corecte procedural (nu s-a furat în secție), dar fundamental incorecte moral, politic și democratic, pentru că nu au oferit o alegere autentică într-un mediu liber și echitabil.
Rezultatul nu reflectă o voință populară clară, ci o manipulare masivă a contextului în care acea voință a fost exprimată. În acest sens, victoria lui Nicușor Dan nu poate fi separată de modul profund viciat în care a fost construit cadrul electoral. Ce urmează mai departe – exact aceiași actori, care au fost masiv contestați, sunt reevaluați peste noapte, la umbra alegerilor pe care ei le-au pierdut, și reinstalați pe vechile poziții.
PS. Nu era mai simplu sa se rezolve totul printr-o decizie a Curții constituționale, fiindcă oricum deciziile ei sunt incontestabile și general obligatorii?