Select Page

„Flandra, o provincie a Belgiei federale, are mai multă autonomie față de Bruxelles decât România – în teorie stat național independent… Demența asta nu are cum să continue – suntem într-o construcție mai toxică decât URSS” consideră Adrian Tîrcă, absolvent de Economie și Afaceri Internaționale la Universitatea din Groningen.

„Noi am aderat în 2007 la o UE care era în primul rând economică – se cedau câteva atribute ale suveranității din sfera asta, pentru a fi gestionate în comun la Bruxelles, și asta era! Nu am aderat la un stat federal, nu am consimțit să nu mai avem politică externă, internă, sanitară, militară, alegeri, presă, ci să vină totul în plic de la Bruxelles și noi să ne executăm”, scrie pe pagina sa studentul ajuns în atenția opiniei publice după ce l-a mustrat în față pe Klaus Iohannis pentru că nu invitase la o dezbatere din 2019 și jurnaliști care să-i pună întrebări incomode.

„18 ani de alba-neagra mai târziu ne trezim că trebuie să ne înțepăm cu mARN pentru că a luat doamna Ursula șpagă de la Pfizer, că trebuie să mergem la război împotriva Rusiei ca să răzbunăm memoria bunelului doamnei Ursula – răpus de Ciuma Roșie în Stepa Calmîcă, că trebuie să anulăm alegerile fiindcă nu a ieșit cine dorea doamna Ursula și e dezamăgită… și tot așa.

Acum s-a redefinit a fi pro-european ca a dori să nu mai existe democrație și suveranitate ci să fii guvernat direct de cleptocrația bruxelleză, iar dacă nu dorești, se cheamă că ții cu mongolii care vor să ne invadeze. Din zori și până seara auzim din gura aparatului de propagandă cum până și politicienii ECR ca Simion, care sunt doar conservatori antifederaliști, sunt cu Putin și ne scot din Europa, doar pentru că resping disoluția popoarelor în marele creuzet condus de șpagasinii nealeși de la Bruxelles.

Demența asta nu are cum să continue – suntem într-o construcție mai toxică decât URSS, ale cărei elite nu au altă viziune în afara propriilor privilegii. UE ar trebui reformată să redevină Piața Comună sau o iterație mai inofensivă a ei, dar nu se poate cu demenții de “proeuropeni”, care nu au volan ci doar pedală de accelerație. Efectiv va trebui să se prăbușească întreaga șandrama fiindcă liderii Uniunii Sovietice Europene sunt mai senili decât Andropov și Cernenko, conducătorii uitați ai URSS dinainte de prăbușirea gorbaciovistă”, punctează Adrian Tîrcă pe pagina sa de facebook.

Citește și: Bine ați revenit în comunism…