Select Page

„Tocmai am avut o convorbire telefonică lungă și foarte productivă cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Am discutat despre Ucraina, Orientul Mijlociu, energie, inteligență artificială, puterea dolarului și diverse alte subiecte” a anunțat președintele SUA, Donald Trump, semnalând, practic, intrarea în linie dreaptă a negocierilor pentru încetarea războiului în Ucraina.

„Am convenit să lucrăm împreună, foarte strîns, inclusiv să ne vizităm reciproc națiunile.(…) Milioane de oameni au murit într-un război care nu ar fi avut loc dacă aș fi fost eu președinte, dar a avut loc, așa că trebuie să se încheie. Nu ar trebui să se mai piardă alte vieți! Doresc să îi mulțumesc președintelui Putin pentru timpul și eforturile sale în legătură cu acest apel” a scris Donald Trump pe pagina sa oficială, fără a preciza dacă Ucraina va fi un participant egal la negocieri.

În paralel, se creionează deja și scenariul care va fi urmat. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat miercuri, la Bruxelles, că o întoarcere a Ucrainei la granițele avute înainte de 2014 nu este un fapt „realist”, așa cum nu este nici intrarea în NATO ca urmare a unui acord de pace, informează Agerpres, citând EFE. Mai mult, acesta a atras atenția că negocierile pentru pace nu vor  include și „condiția de prezență a NATO pe teritoriul Ucrainei”, vorbind despre constituirea unei forțe europene și extraeuropene de garantare a păcii, forță din care Statele Unite nu vor face parte.