Select Page

„Așadar, în acest moment, este oficial ceea ce până ieri era considerat o teorie a conspirației (…) Existența Centralei de Propagandă este acum recunoscută public”, susține profesorul universitar Paul Dragoș Aligică după lovitura încasată de „suflarea ong-istă” prin decizia lui Donald Trump de a opri ajutoarele externe acordate de SUA printr-o vastă ramificație, extrem de activă în Europa Centrală și de Est.

„Am trăit cu totii sub presiunea constantă exercitată asupra discursului public și asupra vocilor mediatice, intelectuale și academice de către o megastructură de propagandă, influență și măsuri active, care a desfășurat un program sistematic, finanțat la cel mai înalt nivel posibil și susținut de resurse instituționale imense, cu o autoritate masiva si discretionara.

Acesta este un fapt, o realitate sociologică, ideologică și intelectuală. Acesta este realitatea. Domul de fier al propagandei si indoctrinarii. Înainte de a judeca dacă acest fenomen a avut efecte benefice sau nocive, trebuie mai întâi să îl înțelegem ca fenomen sociologic și istoric in sine”, mai scrie universitarul Paul Dragoș Aligică pe pagina sa de socializare.

Reacția vine pe fondul petrurbărilor majore reclamate de „mass-media independente” și ONG-urile din Europa Centrală și de Est ca urmare a directivei prin care noul secretar de stat Marc Rubio a dispus suspendarea finanțării pentru 90 de zile, la ordinul lui Donald Trump.

„În ce măsură și prin ce mijloace a influențat Centrala de Propagandă procesul democratic și dinamica politică din România? A influentat in bine sau in rau? A sustinut democratia sau nu? In ce masura este responsabila de actuala criza a democratiei in Romania?” sunt doar câteva din întrebările lansate retoric prin această postare de profesorul universitar Paul Dragoș Aligică.

De remarcat (și chiar de pus în ramă) este că mișcarea lui Donald Trump produce, intenționat sau nu, o adevărată furtună și pe scena „societăților deschise” și întreținute financiar de miliardarul George Soros. O scenă pe care s-au ridicat din mediocritate, au jucat la ordin și încă joacă mai toți „societanții civili de bine” din România ultimelor decenii.

Citește și: Pe cine deranjează istoria și geografia românilor?