„O tranziţie verde echitabilă: cum să nu lăsăm pe nimeni în urmă într-o Uniune Europeană mai sustenabilă” este titlul sub care Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) a organizat la Bruxelles o conferință ce a reușit să aducă realmente „cu picioarele pe pământ” cel puțin o parte din mult-prea ideologizatele politici „verzi” vehiculate la nivel european. Evenimentul din 5 decembrie a reunit politicieni şi reprezentanţi ai sectoarelor energetic şi juridic, atât din România, cât şi din alte state membre UE, precum Polonia sau Italia.
Europarlamentarul român Gheorghe Piperea, vicepreședinte ECR și gazdă a conferinței, a punctat că este esentială păstrarea echilibrului între promovarea energiei durabile şi respectarea drepturilor și libertăților omului. În cadrul unei ediții speciale a emisiunii PODcast pe Bega, Gheorghe Piperea a explicat adevăratele provocări ale „Pactului Verde” și a subliniat că traversăm o perioadă în care confruntarea politică între globalism și suveranism este una directă și pe teme cât se poate de concrete. Întregul dialog poate fi urmărit AICI.