În ultimii 10 ani de „domnie a sferto-regelui turist Iohannis, România s-a împrumutat extern cu 240 miliarde de euro… Iar azi, când vorbim, Geoană, Ciucă, Ciolacu, Lasconi, sub bagheta expiratului Iohannis, ne vor la război”, scrie europarlamentarul român Gheorghe Piperea într-o scurtă dar necruțătoare radiografie a deceniului în care România s-a aflat sub conducerea lui Klaus Iohannis.
„Dobânzile la aceste împrumuturi au totalizat deja 100 de miliarde de euro. În următorii 10 ani, vor mai fi încă 100 de miliarde de euro de dat, cu titlu de dobânzi de achitat la aceste credite.
În ultimii 10 ani, din România au ieșit 210 miliarde de euro pentru importuri.
Politicienii “stabili”, uniți de Iohannis și de sekuritate în partidul – cartel psdpnlusrudmr, au dat 100 de miliarde de euro și vor mai da 100 de miliarde (…) Românii au rămas cu un miliard de euro aruncat pe vaccinuri inutile, un miliard ce euro aruncat pe rachete Patriot donate Ucrainei, cu 2 miliarde de euro aruncate pe fereastra achizițiilor secrete și directe ale lui Arafat, cu 5 miliarde de euro – ajutoare de stat acordate companiilor multinaționale și cu 10 miliarde de euro compensări și subvenții acordate companiilor din energie, pentru ca românii să cumpere azi cea mai scumpă energie din UE”, punctează europarlamentarul.
Citește și: Piperea atacă „e-factura” la vârful UE
„Război, înarmare, îndatorare: toate acestea pentru ca cei de mai sus să continue să facă cele ce de și mai sus. Cam asta e “oferta” lor electorală”, concluzionează cu amărăciune avocatul român Gheorghe Piperea pe pagina sa de socializare.