Televiziunile și radioul, cu excepția TVR și a Radio România Actualități (care sunt obligate prin lege să ne prezinte poporului și pe noi, opozanții, cu ideile pe care încercăm să le punem în dezbatere) ne evită sistematic, ba chiar ne interzic de facto. E cazul A3, RTV, um0024 (alias digi tv).
În față sunt împinși foștii, care se vor a fi noii și stabilii. De fapt, se vor încă 20 de ani acolo, în fruntea coloniei.
Mai apar la tv doar câțiva borfași penali și cocalari care dau un oareșce tonus spectacolului de la concursul electoral pe capitală.
Cu toate acestea, a apărut lebăda neagră, evenimentul colosal care va pune lupa pe toți stabilii, comasații și cocalarii, precum și pe sistemul judiciar care i-a girat mereu. Dosarul de corupție și spălare de bani Coldea – Dumbravă va arăta întregii lumi că cei 34 de ani de hoție, impostură și prostocrație au fost posibili pentru că oameni de genul lui Coldea au dus România la statutul de colonie penitenciar – comercială a “occidentului colectiv” și au produs specimene ca Băsescu, Iohannis, Orban, Cîțu, Ciucă, Ciolacu și Nicușor Dan. Totul cu girul justiției, pe bază de protocol cu serviciile secrete. De aici a apărut și o situație electorală unică în Europa: colectarea și prelucrarea voturilor se efectează de o unitate militară cu caracter secret: STS.
Vrând – nevrând, oamenii vor înțelege făcătura și, poate, vor merge la vot masiv, ca să îi sancționeze pe acești vătafi ai partidului unic al serviciilor secrete române puse în serviciul credincios al imperialilor. Numesc aici și filialele acestui partid unic, în ordinea numărului de serie și a codurilor de bare: PSD, PNL, USR, PUSL.
Rețelele de socializare, ca feisbuc și tik tok, ne shadowbann-ează intensiv. Eu sunt oarecum pățit, am mai trecut prin asta chiar și fără a fi implicat politic. Noutatea este că până și postările sponsorizate sunt shadowbannate, ceea ce înseamnă o incredibilă și pe față încălcare a unui contract comercial.
Notă – fiți liniștiți, eu nu plătesc postările pe feisbuc și tik tok. Dimpotrivă, din mandatul de euro-parlamentar voi determina legi care să îi pună pe cei de la meta și pe chinezi la plată pentru că ne folosesc datele cu caracter personal și la sancțiuni masive, de zeci de milioane de euro, pentru că cenzurează informații factuale reale și opiniile libere și raționale și pentru că, în același timp, impun opinii “protejate” la nivel de totalitarism imperial, distrugând democrația și ruinând temelia construcției juridice originare a UE, care se compune din valori ca familia, libertatea, națiunea, creștinismul, pacea.
Cât despre casele oficiale de sondaje ale opiniei publice, acestea au depășit de mult limita ridicolului.
În așa-zisele lor studii de piață pornesc de la etichetarea concurenților: unii sunt băgați la grămadă în categoria “extremist, populist, conspiraționist, negaționist, rusofil”, ceilalți, în echipa de “sfinți” ai supușilor Fratelui cel Mare, care au toate calitățile: stabili, meniți a conduce, ne-populiști, eficienți în obediența față de stăpân, iubitori de știință canonizată, de opinii protejate și de știri oficiale.
A, și să nu uit: există și (auto)ștampilarea de oameni iubiți de nu se poate de popor, mesianici de-a dreptul.
E penibil, e jenant, dar Ciolacu are convingerea că el și frații lui comasați sunt puși de Dumnezeu, cu mâna Sa, în fruntea poporului, în lupta veacului — deși singura luptă de dus de acest popor este luptq cu prostocrația, hoția, corupția și impostura comasaților care ne conduc în zbor, înapoi, în totalitarism, unde exită nomenklatură și popor de egali în sărăcie și în lipsa de șanse.
Vestea bună este că sondajele dau greș. În 2016 s-au dovedit posibile Brexitul și victoria lui Trump, în ciuda sondajelor care le dădeau imposibile. Mai mult chiar, s-a dovedit că feisbuc a făcut posibilă manipularea alegerilor în acel an. Iar anul 2020 a arătat că, prin sisteme digitale de colectare și numărare a voturilor, chiar și în cele mai avansate sisteme democratice se poate fura la vot. Poate vă mai aduceți aminte de Dominion, care a făcut “treabă bună” în 2020, în SUA, Canada, Spania și la Primăria Sectorului 1 București și care a făcut treabă și mai bună în 2023 în Brazilia (unde a fost scos președinte Da Silva Lula, un fost pușcăriaș pentru corupție, contra lui Bolsonaro, cel care s-a opus plandemiei și tăierii masive și incendierii pădurii amazoniene). Azi, când vorbim, încă mai sunt procese penale pe rol pe această temă.
Posibil, așadar, ca în sondaje omul să spună că votează cu comasații și cu neo-marxiștii, dar să voteze, real, cu opozanții lor.
Posibil, de asemenea, ca omul să se prefacă a urmări mărețele explicații și dezbateri de la tv și să voteze fix pentru a-i sancționa pe cei împinși în față la tv, pe bani grei, din subvenții de stat,din buzunarul cetățeanului. În definitiv, televiziunile au făcut acea treabă “bună” de propagandă la tv care a prelungit plandemia cu 2 ani. De aici faptul că Arafat a devenit unul dintre cei mai detestabili birocrați eternizați pe post, iar românul a refuzat toate invențiile pseudo-științifice și nocive din plandemie, iar mai nou refuză junk-ul cu claimătceingiul și noua religie a “științei” care ne spune că, dacă plătim taxă pe fumărit și amprentă de carbon, salvăm Pământul care, altfel, ar urmă să fie pustiit fix în 2050.