Select Page

Ca o dovadă în plus că revoluția a învins (chiar dacă nu aia pe care am crezut noi că am făcut-o în 89`) la Timișoara cad rând pe rând, înfrânte, recordurile de producție la hectar cu care se lăuda regimul național-comunist pe vremuri. Ăsta cu „internaționala” în cuget și simțiri „apgradează” cu aplomb pionieresc și unitate de monolit tradiționalele tehnici și metode, împingând cu sudoare și neasemuită cutezanță lupta spre noi și noi culmi ale succesului!

Astfel, de vreo două săptămâni, multilateral-dezvoltatul tovarăș din fruntea orașului anunță victorii pe linie în lupta cu răul ce măcina temelia viitorului luminos al cetății, pentru care s-a dat mâna peste țară: recuperează imobile, cinematografe sau terenuri pe bandă rulantă, deschide noi și noi șantiere, la fel ca orizonturi pentru clasa revoluționară, fără să clipească sau să privească în urmă! Doar dușmanul de clasă ar putea critica înlocuirea raportării și planificării la „cincinal” cu cea la „treicinal”: e tot de-a „nal”, dar mai repede, căci vrerea și aplombul sunt mai mari, iar îngustimea unora n-are cum să oprească înaintarea către luminosul viitor, sabotori nevrednici!

În aplauzele întovărășitei adunări de pe meleaguri, ogoare și bancuri de uzine, lupta și ai săi conducători dau dovadă, spre lauda lor, de toleranță: unu` Brâncuși este iertat că nu e de pe la noi, de exemplu. Iar printre steagurile de peste țări și mări ce flutură la comandamentul central al luptei, își găsește locșor și cel al (încă) băștinașilor! Mai mult, acesta este fâlfâit ca semn al înfrățirii peste veacuri (bâști d-aici cu aluziile la sindromul ăla Stockholm, îndărătnicule!) și de falnicii „dragoni roșii”, ce plimbă prin oraș uniforme de recuzită, ca să luăm pe nesimțite-n gură mura schimbatului de gardă. Ce să mai… dă-te la o parte, timișorene, dacă mai mult nu poți: revoluția domnului Fritz mătură totul în cale!

Citește și: Putem să învingem din nou comunismul?