Uite că, alimentându-și din plin motorașele recunoscutei încăpățânări cu inepuizabilul combustibil al lipsei de simț al ridicolului, maghiarimea radicală atinge o nouă culme a tragicomicului, ajungând să ni-l revendice indirect dar insistent până și pe Caragiale.
Am spicuit și eu petiția adresată vineri de la Târgu Mureș autorităților statului, prin care se cere „autonomie pentru Ţinutul Secuiesc, libertate pentru Poporul Secuiesc”. E fermă și înălțătoare cât vreo două scări de bloc-turn în care ar încăpea toți cei care s-au declarat secui la recensământ. Și atât de ridicolă joaca, încât din bună credință ești tentat să te întrebi mai întâi dacă nu cumva faza asta cu „libertatea” e adresată autorităților de la Budapesta, de unde vin tot felul de scorneli gen „uite secuii, nu-s secuii”. Evident că-ți trece repede: e limpede că-i către Bucureștiul ăla unde UDMR-ul a prins guvernarea în ultimele trei decenii și ceva mai abitir ca orice partid românesc, deși nici măcar nu e partid.
Dincolo de ironia cerută de un scenariu atât de caragialesc, oare când va înceta joaca asta jignitoare de inteligență de-a poporul secuiesc admirabil și sublim, dar care lipsește cu desăvâșire tocmai fiindcă așa a făcut și face cărțile Budapesta? Cu tupeul (monstruos pe bune) de a pretinde constant un „ținut secuiesc” în inima României, când tu îi aburești pe locuitori să se declare unguri ca să nu-ți scadă numărul în statistici, lichidându-le astfel orice argument de a se afirma ca „popor secuiesc”, în timp ce dai vina sistematic și mincinos pe România pentru asta, iată și răspunsul: perfidul joc nu va înceta prea curând!
Nu va înceta fiindcă Budapesta se află pe turnanta disperării: bariera psihologică a primului veac de la Trianon a fost déjà consumată și, cu toate drepturile și libertățile asigurate de România pentru maghiarime, o alta la fel de psihologică stă să cadă de la sine: milionul de unguri din țară. Iar lovitura cea mai grea încasată de revizionismul maghiar este aceea că proporția scăderii numerice naturale este mai pronunțată în rândul comunității ungare (-18% în raport cu datele recensământului din 2011) decât la români (-12%). Practic, inclusiv zvonul că UDMR a prins 5% la precedentele alegeri parlamentare ajutată de „aparat” (vă amintiți, cred, de buclucașele mii de voturi numărate prin județe fără maghiari), s-ar putea să nu mai fie simplu zvon în 2024. O mobilizare la vot a populației ar lăsa formațiunea maghiară fără acces la jocul de putere din România.
A fost 10 martie, urmează 15 martie și multe alte episoade cu mare potențial destabilizator. Autoritățile române trebuie să manifeste vigilență maximă: disperarea este în general periculoasă, dar când se combină cu lipsa tradițională de scrupule la nivel politic și cu cinica oportunitate geopolitică oferită de războiul ruso-ucrainean… poate deveni de-a dreptul explozivă!