Autor: Cozmin Gușă

În urmă cu un an, șeful unei secții a Academiei de Științe din Viena, Oliver Jens Schmitt, a publicat un articol în presa elvețiană prin care denigra România, acuzându-ne printre altele că suntem bolnavi de securism și indicându-i ca responsabili ”de serviciu” pe Patriarhul Daniel și pe Președintele Academiei Române Ioan Aurel Pop. Am scris atunci un articol dur prin care evidențiam pericolul unei ofensive de tip cancel-culture, pe care ar trebui și am putea s-o contracarăm rapid, Jens Schmitt ăsta fiind una dintre vedetele Editurii Humanitas, cu cărți lansate în serie la Sibiul lui Iohannis și cu laudatio-uri semnate de către amicul Emil Hurezeanu, ambasadorul nostru în Austria. Singura reacție de la noi a fost una interpersonală, Hurezeanu mi-a trimis un mesaj, nici nu contează ce mi-a scris acolo.

Aseară îi povesteam unui prieten că anul ăsta împlinesc 18 ani de când mă bat public cu OMV, pe subiectul administrării frauduloase a privatizării Petrom, respectiv a spolierii energetice pe care o operează austriecii în România, cu complicitatea continuă a oamenilor de la vârful statului român. În acest interval de timp am putut monitoriza cum decizii importante ale guvernărilor noastre au fost impuse/influențate de către austrieci înspre avantajul lor, ba am și scris că OMV este cel mai puternic decident de la conducerea României. La OMV puteți adăuga multe alte firme cu capital austriac ce s-au îndestulat din resursele noastre, de la bănci la Schweighofer, așa-zișii prieteni ai lui Iohannis.

Prin prisma celor de mai sus, e limpede cât de neașteptat a fost refuzul oficializat al Austriei pentru intrarea noastră în Schengen, ne puteam gândi că măcar prin prisma intereselor ”colonizatorului” austriac, acesta va fi avocatul nostru pentru integrare și în nici un caz ”abuzatorul” final, ce ne-a lovit mai rău decât au făcut-o olandezii. Cauza pentru care se întâmplă asta e simplu de dedus, Austria folosește ocazia pentru a genera noi oportunități de spoliere economică a României, se comportă mai rău ca vreun inamic geopolitic de prin Eurasia. Situația e groasă și prin prisma faptului că liderii noștri politici sunt ”mucles” relativ la subiect, ”ăla micu cu trabucu” de la MAE nu i-a trasat vreo sarcină ambasadorului Hurezeanu spre a protesta oficial la Viena, iar Iohannis s-o fi limitat să-l sune pe Schmidt-BMW, prietenul său rezident austriac, ca să-i comunice să stea pitit în continuare.

Pricepeți că ce-am scris eu aici e de notorietate cel puțin printre ambasadorii țărilor UE de la București, care de ieri probabil că dau și ei din coate să vadă cum ar putea beneficia și țările lor de pe urma conjuncturii create de austrieci, deci abuzarea noastră va deveni colectivă, nu greșiți dacă asimilați imaginea cu cea a unui viol în grup. Și uite cum se șterg rapid cu buretele riscurile și eforturile noastre diplomatico-economice din timpul războiului ucrainean, în urma cărora speram că am crescut nivelul de respect european cu care să fim tratați, și-am rămas doar cu mult-hulitul Viktor Orban ca avocat între liderii europeni, ce și-a asumat public susținerea noastră. Austria nu-i țară NATO, ba chiar e considerată ca fiind o placă turnantă a intereselor economice rusești fructificate în spațiul UE, deci e mai ferită să răspundă chiar și vreunei improbabile intervenții americane în favoarea noastră.

Iar starea de spirit de la noi e similară celei a unui copil care, dacă e abuzat de mic, la maturitate asimilează asta normalității. Atât!