M-a prins și pe mine, în cele din urmă, „epopeea” ce răscolește virtualul bănățean de vreo două- trei zile: vorba aia, un ochi râde, altul plânge, iar mintea-mi derulează tot felul de episoade ale aceluiași film stârnit acum de studenta olteancă ce se plânge de discriminarea bănățenilor la Timișoara. Una dintre concluzii mi s-a instalat aproape instantaneu: fain de tot s-a mai rafinat „băgatul bățului prin gard”!

Dacă ieșirea tinerei gorjence este un act de răzbunare sau o intrigă aruncată la punctul fix al vizitei de acreditare a faimoasei universități bănățene de medicină și farmacie, care-i analizează în această perioadă numeroase capitole printre care și gradul de discriminare (așa cum remarcă o colegă ziaristă cu ștate vechi în breaslă), domnișoarei ar trebui să-i fie rușine. Și s-o apuce spre Târgul natal, așa cum zice că intenționează, cât o țin roțile, fără să mai privească în urmă!

Valul de reacții arată, însă, că avem de-a face cu încă o resuscitare a aceluiași film perfid regizat demult și însămânțat mizerabil în mentalul colectiv timișorean încă de la facerea României Mari. Atunci când pierderea privilegiilor de către grupurile favorizate de fostul imperiu îi făcea pe unii urmași de venetici cu acte de colonizare „în regulă” să arate cu degetul spre noile „vinituri”, reproșându-le cu sarcasm „opincile lăsate la barieră”. Mutația de la sătenii români bănățeni care puteau, în sfârșit, să se mute în Timișoara fără opreliști, la olteni, moldoveni sau ardeleni s-a petrecut șmecherește și foarte rapid, celebra zicală rămânând în amintire azi ca una adresată oltenilor.

Gradul de inepție și apropierea de patologic din acest „film”, precum și lățimea mai degrabă a cefelor decât a frunților unora dintre cei care încă îl derulează, sunt lesne de surprins urmărindu-i un simplu episod. După revoluție, „Guși-gol” și severineanul Vlaicu erau idolatrizați de galeria lui Poli Timișoara, echipă-simbol a Unirii Banatului cu România, fondată de Universitatea Politehnică pe care imperiul o refuzase Timișoarei, iar România i-o făcuse cadou încă din primii ani. În aceeași galerie, unii strecurau adesea acel „ole, ola, granița la Orșova” în deplină bătaie de joc a istoriei, care vorbește pentru prima dată despre Banat ca Banat de Severin. Apelativul „gunoaie de mitici”, răstit de mii de ori la adresa echipelor din capitala care ne-a făcut oraș universitar și implicit a pus umărul la formarea acestei echipe, sunt sigur că vi-l amintiți cu toții.

Generații întregi de doctori cu rădăcini în Oltenia s-au format și au rămas aici, salvând mii de vieți la Timișoara. Mii de olteni s-au format ca specialiști la Politehnica timișoreană și au rămas aici, în folosul industriilor noastre. Mii de sportivi ne-au reprezentat cu mândrie, făcându-ne mândri de ei și de noi. Bredicenii, slăviți în cântecele bănățene, aveau rădăcini și prin Oltenia, cum amintește colega mea…Înaintea lor, bănățeanul Eftimie Murgu i-a fost profesor lui Nicolae Bălcescu și suflet al revoluției pașoptiste românești, iar militari bănățeni de carieră ca Moise Groza și Ioan Dragalina au luptat la propriu pentru obținerea Independeței României „mici”, respectiv pentru facerea României Mari… De ce am fi proști?

Deasupra a toate acestea, v-aș sugera să vă întrebați cui îi este de folos râca permanent indusă și reluarea mizerabilului film cu iz secesionist. Mai ales în vremuri în care, dacă n-ați înțeles din tragedia iugoslavă consumată sub nasul nostru că se refac revanșard poli de putere și se visează la retrasări de granițe, poate înțelegeți ce trebuie din prezent. Aroganța și prostia sunt, din păcate, caracteristici umane, nu au fost „inventate” într-o zonă anume. Să le lăsăm în plata Domnului! Și să refuzăm rolul de idioți utili în care ne tot distribuie filmul ăsta mizerabil…

Citește și: Despre „vinituri” și alte inovații ale „toleranței”