Select Page

Ministrul Energiei fură curent!(…) Când îl chemi la nunta fetei tale pe David Muniz, însărcinatul pentru Afaceri al SUA la Bucureşti, transmiți două mesaje clare, tuturor: intangibilitate şi aveți grijă să nu ajungeți pe la DNA!(…) Este atât de protejat, încât nu are vreo temere că va ajunge la puşcărie! Probabil şi-a obținut deja cetățenia americană”, tună și fulgeră pe facebook Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu. Reacția sa vine în aceeași zi în care reprezentanții companiei Mass Group Holding, care a cumpărat Termocentrala Mintia, au avut o întâlnire cu autoritățile locale.

Din 2015, la Mintia s-au făcut investiții de 230 de milioane de euro printr-un proiect realizat în colaborare cu parteneri din China, amintește Stiripesurse. Termocentrala a fost închisă în 2021 și cumpărată de curând prin licitaţie publică de Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, cu sub 92 de milioane de euro. Teoretic, investitorul ar urma să realizeze o nouă capacitate de producere a energiei electrice, pe gaze naturale, de minim 800 MW. Puterea instalată a Termocentralei pe cărbune de la Mintia era de 1235 de MW.

„Termocentrala Mintia a fost Steaua de pe Mureș. Astăzi este o stea apusă. Dar nu are rost să mai privim în trecut, acum trebuie să ne gândim la cum va arăta viitorul termocentralei. Oamenii care au lucrat aici sunt bine pregătiți profesional și este vital să-i readucem în câmpul muncii. În scurtă vreme, cel puțin un grup energetic poate deveni funcțional după reconversia pe gaz.(…) Așa cum am precizat și în cadrul întâlnirii cu investitorii, în calitate de președinte al Consiliului Județean Hunedoara NU voi semna niciodată o autorizație de demolare la Mintia înainte de a semna autorizația de construire pentru noile investiții” a scris pe pagina sa de facebook șeful CJ Hunedoara, Nistor Laurențiu.

Citește și: „Energie”…pentru economiile altora

Recenta tranzacție amintește de rețeta altor „privatizări reușite” din ultimii ani: statul bagă bani în câte o companie proprie, iar apoi aceasta este împinsă pe linie moartă de câte o conducere trecătoare și ulterior vândută. Potrivit datelor disponibile, Mass Group Holding este un grup din Iraq, înregistrat în Insulele Cayman, cu sediul central în Aman, Iordania. Grupul ar avea circa 7.100 MW în unităţi de producţie a energiei în Iraq şi un proiect de energie eoliană în Iordania, dar și activităţi în industria oţelului, informează Ziarul Financiar.

Citește și: Din buza independenței energetice în cea a prăpastiei