Au trecut, iată, 31 de ani de când „AVÎND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru”, „CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind în contradicție cu dreptul istoric și de neam” și „SUBLINIIND că fără consultarea populației din Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța” URSS trântise pe propria-i hartă o republicuță, aceasta își proclama independența. Am citat din Declarația de Independență a Republicii Moldova de la 27 august 1991, menită să consfințească ruperea de colosul răsăritean și simțită de mulți ca prim pas către fireasca Reunire.
Între timp, a fost un război la Nistru, ascuns astăzi prea adânc și perfid sub amintiri. Între timp, sub umbrele încă vii și jucăușe ale criminalei pactizări sovieto-germane de odinioară, visarea s-a transformat în coșmar pentru mai bine de trei milioane de români de peste Prut: Republica Moldova se confruntă cu cel mai rapid declin demografic din Europa, pierzând aproape o treime din populaţie. Iar dacă tendinţa continuă, în 15 ani ar putea ajunge la jumătate și implicit la o criză pe care specialiștii o descriu ca „existențială” pentru entitatea de a cărui aflare prin hârtii se mai bucură, intern, niște sute de inși ce profită de fotoliile și butoanele statalității plus aparatnicii lor, care or număra câteva mii. Se mai bucură că Reunirea n-a avut loc mai-marii ăia obișnuiți cu trasatul de spații vitale sau sfere de influență și atât. În rest, vreun sfert din populație și-a luat cetățenie română și alte sute de mii o așteaptă cu actele depuse, unii au apucat-o spre est, iar prin spectacolul tâmpit al școlilor de propagandă orbecăiesc sărmanii somnambulizați rămași.
Tot „în rest”, pentru România acest „pic de independență” a fost pervers transformat în veritabil pericol geostrategic. În afara zonei noastre de control, la păcănele se află în joc elemente consacrate ale Patrimoniului Românesc istoric, cultural și identitar. Celor care nu realizează acest lucru încă, le amintesc că Moldova cea moștenitoare a tuturor simbolurilor statale ale lui Ștefan Cel Mare fonda România în urmă cu mai bine de un secol și jumătate, iar astăzi cei care se joacă sub acest nume de-a suveranitatea sunt alții.
Le urez la mulți ani, sănătate, putere și minte limpede, tuturor fraților de peste Prut care încă văd și vor din acea Declarație de Independență de la 27 august pasul către normalitate: Reunirea! Tuturor factorilor românești de decizie, indiferent de partea Prutului pe care fac umbră la acest sfârșit de vară, le-aș atrage atenția că ar fi bine să n-o mai facă degeaba sau în folosul altcuiva. Măcar ca să nu ne usture pe toți prea tare peste ceva timp, dacă opțiunea pentru adevăr și dreptate nu v-au încărcat suficient: forțată de istorie, vremea jocului de interese meschine și umbre a trecut. Moldova este România– e vremea realpolitik-ului!
Foto: Vlad Cubreacov