Declarații la limita răbufnirii ale Ministrului Finanțelor: Adrian Câciu susține că România trebuie să împrumute zeci de miliarde de lei anul acesta doar pentru a „rostogoli” datoriile făcute de guvernele anterioare. Referindu-se la implementarea unei impozitări progresive şi a unei taxe de solidaritate, Câciu spune că „deși unii vor să ne păstreze o insulă”, România nu mai este o ţară în curs de dezvoltare iar „anumite elemente de facilitate din zona fiscală cred că şi-au atins maximul de potenţial”. Ministrul promite „pentru prima oară în istorie” o analiză detaliată a unui „grup de lucru de specialişti la nivel transpartinic” înainte de a se lua politic decizii cu impact fiscal major.
„Să nu uităm că România a făcut un deficit în anul 2020 de 9,4%, un deficit imens. Am spus-o și atunci, când nu eram în zona guvernamentală de ce nu e bine să faci deficite și orice criză să crezi că o rezolvi să nu te uiți cât crești deficitul? Iată! Anul acesta ne împrumutăm pe de o parte să rostogolim datoria creată cu ocazia acelor deficite – și nu vă ascund că sunt 80 de miliarde de lei care sunt necesar de împrumut pentru a rostogoli datoria unor guverne anterioare”, a declarat Câciu într-o conferință de presă susținută la sediul PSD Giurgiu.
Citește și: Aproape 100 000 000 de euro împrumutați pe zi!
Întrebat dacă a aflat pe ce au fost cheltuite miliardele de euro împrumutate de România sub guvernarea Cîțu, ministrul a spus că există anchete oficiale aflate în derulare, amintind de cele 93 de dosare anunțate de DNA. Privitor la schimbarea regimului de impozitare, Câciu a declarat: „Nu o să intru în abordarea despre un tip de impozit sau altul la acest moment, aştept să avem toate analizele şi să avem decizia asupra modului în care statul român înţelege să-şi consolideze economia. Regimul fiscal este un element de consolidare a economiei, nu este un element de sancţionare a economiei şi ăsta este un principiu pe care mulţi l-au uitat şi, dincolo de toate, trebuie să existe o echitate fiscală între cei care fac business în România, dar şi o echitate socială din perspectiva celor care muncesc în România”.
Citește și: „Avem zero euro în PNRR”!
În acest context, Câciu a răbufnit din nou, catalogând drept „total incorectă” abordarea potrivit căreia un angajat din sistemul privat susţine salariile unui anumit număr de angajaţi din sistemul bugetar şi un număr de pensii publice. „În mediul privat sunt 5,6 milioane de salariaţi, avem 1.260.000 de bugetari, deci abordarea că mediul privat ţine în spate doi bugetari sau trei bugetari şi nu ştiu câţi pensionari este total incorectă. Şi vă spun de ce: din perspectiva, de exemplu, a contribuţiilor de asigurări sociale – îmi pare rău că sunt foarte puţini analişti economici care ar putea să facă un astfel de studiu, recomand să se facă acest studiu – o să observaţi că 32% din volumul contribuţiilor de asigurări sociale de stat, adică banii pentru pensii, sunt realizate de bugetari. Totuşi, 1.200.000 de oameni îşi realizează 32% din acel volum, la asigurări sociale de sănătate, 28%”, a mai explicat Adrian Câciu potrivit Stiripesurse.