Select Page

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit miercuri, la Palatul Cotroceni, cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită oficială în România. Întâlnirea a furnizat cel puțin un moment memorabil: în cadrul ceremoniei de primire, Klaus Iohannis a dus involuntar mâna la inimă în momentul intonării Imnului Germaniei, pentru câteva clipe. Vădit încurcat după conștientizarea gestului, acesta a coborât-o din scurt, pentru ca apoi să încerce o mișcare reparatorie ca imagine, prin aranjarea părului. Momentul este surprins de filmarea Administrației Prezidențiale, la minutul 01:19.

„Consultările noastre de astăzi au confirmat încă o dată că relația bilaterală privilegiată, cu caracter strategic, dintre România și Germania este foarte puternică și are perspective foarte bune, în pofida perioadei actuale dificile, marcate de multiple provocări, mai ales pe plan securitar”, a declarat Președintele României. „Desigur, discuțiile de astăzi s-au concentrat pe situația gravă de securitate generată de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și pe combaterea efectelor sale multiple.(…) Am reiterat, și cu prilejul întâlnirii de astăzi, faptul că România sprijină pe deplin integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei și a Georgiei în Uniunea Europeană.

Ca aliați NATO, România și Germania împărtășesc obiectivul esențial de asigurare a păcii și securității la Marea Neagră. În acest context, dorim aprofundarea cooperării cu Germania, inclusiv în pregătirea Summitului NATO de la Madrid, unde urmează să luăm decizii importante pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare, mai ales pe Flancul Estic”, a mai spus Iohannis în cadrul declarațiilor comune de la Palatul Cotroceni.

Întrebat în germană cât de realistă este posibilitatea de a apropia Republica Moldova de UE și NATO, președintele Klaus Iohannis a răspuns, tot în germană: „Moldova este un subiect foarte important în România. Ne preocupă și pe noi. Este un subiect care ne preocupă pe amândoi. România și Germania au cooperat foarte bine în ceea ce privește relația cu Republica Moldova. Cred că lucrurile vor sta în continuare la fel, așa cum a subliniat deja domnul Președinte Steinmeier, care a fost de curând, înainte de începerea războiului, în vizită de stat în Republica Moldova.(…) Nu cred că în momentul actual pot exista inițiative deosebite în ceea ce privește apropierea Republicii Moldova de NATO. Sigur, există proiecte comune, dar Republica Moldova rămâne un stat neutru.(…) când vorbim de o posibilă integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, această integrare a fost solicitată de Republica Moldova, care a depus o cerere oficială și este dorită de România de multă vreme.(…) este un prilej pentru noi să sperăm că Republica Moldova, într-o perspectivă de timp rezonabilă sau previzibilă, va deveni parte a Uniunii Europene. România și Germania sprijină acest lucru” a declarat Iohannis.

Citește și: Cine, dacă nu Germania?

„Am aprofundat, în cadrul discuției, privind extinderea războiului. Îngrijorarea noastă în ceea ce privește destabilizarea Republicii Moldova nu e nouă, iar grija e oricum prezentă dată fiind influența Rusiei în Transnistria. Am fost martor în timpul vizitei mele la amenințări ale Rusiei privind închiderea aprovizionării cu gaze, apoi a fost reînnoit contractul de furnizare însă în condiții mai puțin avantajoase. Și Republica Moldova necesită sprijinul nostru mai ales din punct de vedere al numărului mare de refugiați care ajung în Republica Moldovei.

Trebuie să știți că în cadrul unui interviu acordat unei televiziuni de știri am spus că toți suntem de acord cu viziunea lui Gorbaciov privind construirea unei mari case europene, însă astăzi vedem că am eșuat. Asta nu înseamnă că ideea a fost una greșită. Am spus că și sprijinul politic pe care l-au acordat gazoductului Nord Stream 2 a fost o abordare greșită”, a spus președintele Frank-Walter Steinmeier la declarațiile comune de după întâlnire.