„Este poziția față de conflictul din Ucraina criteriu de evaluare a oamenilor? Nicidecum! Într-adevăr, tot felul de neisprăviți revin în anii treizeci și cincizeci și relansează maxima „cine nu-i cu noi este împotriva noastră”. Or, azi, esențial este să rămâi rațional, iar a fi rațional înseamnă a lua în seamă întregul situației și a proceda integrativ. Restul este inevitabil ideologie – simplă maladie a vremurilor de crize”, scrie Andrei Marga într-o remarcabilă analiză a situației din Ucraina și a implicațiilor asupra României publicată de Cotidianul.
„Dacă luăm în seamă arhivele și presa, americană și germană, aflăm cu detalii că înțelegerile Gorbaciov-Reagan, Gorbaciov-Bush, Gorbaciov-Kohl și-au asumat două decizii de reorganizare a Europei la începutul anilor 1990: Rusia se retrage din centrul continentului, unde rămăsese de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, și, așa cum declara atunci secretarul de stat James Backer, „NATO nu se extinde cu nici un centimetru”. Toți cei implicați în decizii (secretarul de stat adjunct, consilierul de securitate american, cancelarul și ministrul de externe german, liderii francezi și mulți alții) au exprimat această poziție. Președintele Bill Clinton a precizat mai târziu că niciun soldat și nicio armă nu vor fi amplasate în țările ce intră în alianță.(…) În definitiv, Ucraina este terenul pe care, din păcate conflictual, se pregătesc noua arhitectură de securitate în Europa și noua relație a supraputerilor.
Ce are de făcut România în acest context? Țara noastră a făcut deja un remarcabil efort umanitar față refugiați ai conflictului. Ca simplu cetățean, mă întreb, însă, la rândul meu: nu ar trebui să meargă haine, mâncare, pregătire în engleză etc. nu doar la refugiați, care nu vor pe aceste meleaguri, ci și la numeroșii copii oropsiți ai României actuale?
Cunosc dosarul relațiilor româno-ucrainiene căci, la un moment dat, am răspuns, din partea guvernului României, de cooperarea dintre cele două țări. Am elaborat atunci proiectul universității din Cernăuți, cu profil în limbile ucrainiană-română-germană-ebraică, spre a recupera tradiția excepțională a Bucovinei, și am inițiat acțiuni de cultivare a limbii și istoriei românilor de acolo. La invitația instituțiilor europene, am lansat programe în regiune, iar ca rector de mare universitate am cooperat cu universitățile deloc neglijabile din Kiev, Cernăuți și Odessa.
Teza mea este aceea că România nu are ce căuta în conflictul din Ucraina. Sunt pentru o Românie neangajată militar, dar activă și inovativă diplomatic și cooperantă pentru a-și promova interesele. România ar câștiga enorm dacă ar prezenta neîntârziat un proiect propriu, cu o înțelegere mai profundă a situației, susținută de cultură și inteligență. Ea ar putea folosi situația creată pentru a-și promova propriile interese relative la dezvoltarea din teritoriile istorice românești, la drepturile minorităților din Ucraina, la comerț în regiune și la cooperare între națiuni ce se respectă. Într-o primă instanță!
România ar trebui pregătită pentru ceea ce vine. Din nefericire, în ultimii cincisprezece ani, ea și-a distrus politica externă. Țara noastră înfruntă azi efectele, inclusiv economice, ale desfigurării statului de drept democratic și scăderii nivelului de pregătire și este la mâna unor decidenți mediocri. Simpla înarmare a unei țări sleite nu rezolvă mare lucru”, punctează Andrei Marga.
„În România, sursa majoră a necazurilor nu este că oamenii au opinii. Ele sunt, în mod normal, libere. Sursa necazurilor este sacrificarea democrației – alaltăieri căci așa voia „șeful statului”, ieri sub pretextul pandemiei, azi în condițiile războiului. Nici măcar Parlamentul nu mai dezbate decizii cu implicații majore pentru prezentul și viitorul țării. La drept vorbind, România are nevoie de dezbatere publică cu cetățenii – inclusiv în privința Ucrainei, mai ales că acolo regimul nu a făcut decât să reducă drepturile românilor, după ce nu a acceptat vreo altă propunere.
Decidenții României de azi se flatează cu ceva la care nu au vreun merit: apartenența României la Uniunea Europeană și NATO. Le țin isonul inși care, atunci când se făceau reformele presupuse de apartenență, strâmbau din nas. Doar că nu se pot ocoli două realități.
Nu se încheie totul cu această apartenență, care este, firește, cea la care poporul român a aspirat multă vreme. Trebuie să mai și știi să folosești apartenența la Uniunea Europeană și NATO pentru propășirea propriei națiuni. Altfel spus, în România actuală ar trebui democratizare efectivă și dezvoltare. Alte țări le realizează și sunt prețuite!
România este protejată de NATO – ceea ce este de necontestat. Dar se folosește protecția pentru a lărgi libertăți și drepturi și pentru bunăstare? Dacă arunci privirea în situația de azi a țării, atunci nu poți să nu iei act de sărăcirea populației, îndatorarea peste puteri, distrugerea industriei, sănătății și educației, extinderea neputinței și să nu întrebi cum s-a ajuns aici.
Convine cuiva sau nu, România este acum, în mare, așa cum o găseau conștiințele ei treze la finalul anilor treizeci. Doar că atunci se trăia sub decidenți blocați în egoism. Acum se trăiește sub decidenți asfixiați de nepricepere. Cum spunea elocvent Liviu Rebreanu: „Dacă s-ar baza pe o situație internă solidă, poate că Romania ar impresiona. Dar înăuntru pare că suntem în plin haos. Nimeni nu mai are încredere în nimic. Nimeni nu vrea cu adevărat să-și ia răspunderea situației… Prin politica de zece ani regele a reușit să dezorganizeze complet aparatul de stat, să devalorizeze toate personalitățile conducătoare, fără să creeze sau selecteze altele în loc, încât azi ajung la conducere oameni complet necunoscuți, fără rădăcini în conștiința publică și fără calități de conducere. Ce să mai spun de oamenii de casă, de valeți puși în fruntea treburilor publice care se dovedesc imediat idioți, izbutind să dărâme încrederea în autoritate și ierarhie” (Opere, Minerva, București, vol.17, p. 344).
Pledoaria marelui romancier a fost netă – „va trebui să schimbăm complet sistemul, dacă vrem să dăinuim și să sperăm a reface cândva unitatea națională atât de repede pierdută”. Aș adăuga – dacă vrem să trăim în democrație curată, să fim prețuiți și să contăm!(…) „Al treilea război mondial” și „resetarea fără cetățeni”, de care se vorbește insistent azi, rămân evitabile câtă vreme oamenii sunt responsabili. Deocamdată, la scara lumii, China se consolidează ca supraputere, iar Germania urcă alături de puterile care decid sensul istoriei actuale. Geopolitica intră pe nesimțite într-o nouă configurație”, conchide Andrei Marga.