Faptul că Guvernul se laudă cu „suficiente rezerve” la cereale într-o situație atât de tensionată și refuză să ia măsuri de precauție ferme, în timp ce alții și-au restricționat deja exporturile, denotă iresponsabilitate, acuză sindicaliștii din industria alimentară. Măsurile trebuie să fie urgente și complexe, altfel riscăm să ne trezim cu industria alimentară în faliment și cu rafturile goale, avertizează aceștia.
„Cu o cerere la nivel mondial tot mai mare, cu stocuri în scădere şi cu preţuri care au explodat în această perioadă, situaţia pe piaţa mondială a grâului se va tensiona şi mai mult în perioada următoare. În aceste condiţii a spune că România nu are niciun fel de probleme cu stocurile este o mare eroare, iar efectele le vom deconta cu toţii într-un viitor nu prea îndepărtat. Dacă mai adăugăm şi faptul că marile rezerve de grâu ale României nu sunt deţinute de stat sau de fermieri, ci de câteva companii transnaţionale specializate în comerţul cu produse agricole, avem tabloul complet al situaţiei şi explicaţia de ce statul român evită să ia măsura interzicerii exporturilor de cereale”, susține preşedintele Sindalimenta, Dragoş Frumosu.
În plus, industria alimentară românească ar fi împinsă spre faliment din cauza preţurilor exagerat de mari la energia electrică şi termică, la gaze, combustibil şi cereale. „Preţurile urcă practic de la o zi la alta din cauza războiului ruso-ucrainian, iar dacă de referim la agricultură, să nu uităm că cele două ţări asigură 30% din exportul mondial de grâu. Îi aducem Guvernului la cunoştinţă că plafonarea preţurilor la utilităţi acoperă doar 30% din pierderile sectorului de morărit şi panificaţie, că din luna aprilie multe societăţi din industria alimentară riscă să se închidă în cazul în care măsura plafonării tarifelor la utilităţi nu va fi acompaniată şi de alte măsuri, că importurile de îngrăşăminte chimice vor contribui la scumpirea producţiei de cereale cu circa 30% anul acesta(…)Embargoul aplicat Rusiei se întoarce şi împotriva României, iar la noi efectul de bumerang este mult mai puternic comparativ cu cel suferit de statele occidentale, pentru că noi suntem săraci. Românul nu-şi permite să suporte creşterile permanente de preţuri care au prăbuşit nivelul de trai în ultimii aproape doi ani”, arată Dragoș Frumosu.
Potrivit preşedintelui Sindalimenta, pentru a ne asigura că vom avea mâncare românească pe rafturi, Guvernul trebuie să ia urgent în calcul măsuri precum: reabilitarea sistemului de irigaţii, găsirea unei soluţii optime pentru ca România să producă îngrăşăminte, preţ subvenţionat pentru motorina folosită în agricultură prin eliminarea accizelor, TVA 0 la alimente și reducerea TVA la energie si gaze. „Domnilor guvernanţi, nu neglijaţi industria alimentară dacă doriţi, aşa cum susţineţi, ca produsele româneşti sa fie pe rafturile magazinelor, dacă vreţi produse de calitate, proaspete şi la preţuri reale, nu de speculă. Domnilor guvernanţi, sprijiniţi micii producători pentru că marfa lor poate înlocui importurile de alimente, reglementa preţurile şi ne poate aduce plus valoarea de care avem nevoie”, îndeamnă liderul sindical.