„Văd tot mai des răspândită teza conform căreia țiganii în evul mediu românesc „nu erau considerați oameni”. Ceea ce este absolut fals” scrie istoricul George Damian pe pagina sa de socializare, pe fondul unei adevărate explozii a „corectitudinii politice” care s-a întins pe mai toate canalele de Ziua Dezrobirii Rromilor.

„Robii țigani erau considerați oameni, biserica considera că au suflet și sunt creștini (cei botezați). Uciderea unui rob țigan era tratată la fel ca uciderea unui om din oricare altă categorie socială. Robii nu aveau personalitate juridică și drept de proprietate deplin, dar asta nu le anula calitatea de oameni. Ar fi interesantă o comparație a sistemului robiei din țările române cu alte sisteme contemporane și atunci s-ar vedea mult mai limpede în ce a constat robia țiganilor. Dar sub nici o formă nu se poate spune că li s-a negat apartenența la rasa umană, asta e o dezinformare care are alte obiective decât istoria”, punctează istoricul George Damian.

De la președintele Iohannis, la activiști din diverse ONG-uri, simpli admiratori ai curentului progresist sau membri ai comunității, ziua de 20 februarie, când s-au comemorat 166 de ani de la dezrobirea romilor conform Legii nr.28/2011, a constituit rampă de bombardament pentru tot felul de teorii și  acuze mai mult sau mai puțin voalate la adresa României. Motivul: tratamentul țiganilor. Avântul „corect politic” abundă de la reproșuri ridicole (dezrobirea are loc pe teritoriile românești imediat ce se înfiripă emanciparea românilor și chiar are loc înaintea înființării statului modern România, aspect complet ignorant de „beligeranți”) la unele însăilate merior în ultimii ani și trântite direct în față, la adresa BOR. Deși nici „naționalizarea” Ortodoxiei realizată de Cuza nu avusese încă loc la momentul „dezrobirii”, iar până la autocefalie cu Patriarhie Română mai aveau să treacă mulți ani… De mare „ștaif” e și absolut imbecila comparație între abolirea sclaviei negre din SUA și dezrobirea țiganilor de la noi, realizată cu niște ani mai devreme. „Imbecilă” pentru că cele două fenomene nu suportă niciun termen de comparație, măcar pentru faptul că africanii au fost strămutați și exploatați cu forța de colonialiști, în timp ce pe la noi țiganii au venit fără ca măcar să trimită un salut și vreo întrebare de genul „aveți loc?” către populația și rânduiala din meleag. Adică pe „ne-puse masă”, generând o reală problemă de integrare.

Potrivit analizelor de mare autoritate ale lui Nicolae Iorga sau C.C. Giurescu, țiganii au ajuns în spațiul românesc în siajul invaziilor tătare care au zguduit Europa prin secolele al XIII-lea și al XIV-lea. Apariția migranților indieni lipsiți de perspectivă în plan local producea o reală problemă de absorbție, astfel că acestora li se dă un rost pe lângă biserici, mănăstiri, boieri și domnitori, care durează patru secole. Apucăturile nomade nu ușurează defel sarcina sedentarizării și absorbției lor, astfel că, sub influența iluminismului european, autoritățile habsburgice recurg la „dezrobirea” țiganilor abia la 1786 în Transilvania și în celelate părți românești stăpânite de Viena. În Principatele Române un mare rol l-au jucat boierii pașoptiși, care reușesc să genereze emanciparea generală: primele legi au vizat eliberarea din robie a țiganilor ce aparțineau bisericilor și mănăstirilor (1843), apoi a țiganilor nomazi și a celor sedentari ce aparțineau statului (1844), iar mai târziu au fost cumpărați de stat și eliberați țiganii robi care se plângeau de tratamentele boierilor (1851). Apoi au apărut legile de desființare totală a robiei în Moldova și în Țara Românească, înainte ca „pașoptiștii” să reușească Unirea din 1859 a celor două provincii, respectiv cu mult înainte de a putea vorbi de România de azi!

Trec peste multe, dintr-o bere: peste curentul ăsta globalist, unimorfizant și nimicitor de națiuni și state, care generează penibile puneri de problemă. Trec senin peste faptul că ne-am trezit cu țiganii fără să-i chemăm, darămite să-i forțăm să ajungă pe pământurile astea: au devenit demult localnici, egali cu noi. Trec prin simpatica propunere de acum mulți ani, de a se amesteca românii cu țiganii în mod voit, lansată de un iubibil absolut ca Mădălin Voicu. Dar nu prea înțeleg nici acum ce se află respectabil în spatele deciziei cu ștaif de lege de a-i numi „romi” pe cei știuți ca „țigani” vreme de sute de ani pe la noi, în cheie de coincidere cu numele țării ăsteia în care m-a lăsat Dumnezeu. Așa cum înțeleg, dar n-aș vrea să accept, ce voia să spună studenta aia țigancă de acum vreo 20 de ani, prin redacția TVR Timișoara, când la capătul unei discuții despre evoluția comunității ei, în care își pierduse argumentele, tuna strângând din dinți: „lasă că vedeți voi în vreo 20 de ani!” Zic doar atât: trăiască țiganii! Dar noi, românii, scuzați-ne, dragi globaliști… mai avem loc în România, sau trebuie să dispărem cu toții?