După ce a încercat să pună gardul și să bage bățul prin el, dând-o cotită cu ștaif de „Mitică” spre București pentru dezastrul de la Colterm, inestimabilul primar timișorean Dominic Fritz se plânge în presa- portavoce a Berlinului că „există tentația de a folosi politic criza energetică împotriva mea”. Și asta chiar în ziua în care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (ăla de la Bucureștiul cel rău, despre care primarul „made in Germany” insinua că e ținut de timișoreni în cârcă) a mai repartizat Colterm-ului vreo 10 milioane de lei pentru ianuarie, după cele 15 milioane băgate pe noiembrie și decembrie. Și după alea 53 de milioane alocate în noiembrie din Fondul de Rezervă al Guvernului.
Mai aflăm din minunatul interviu acordat Deutsche Welle că „mai important este ca în acest mandat să punem lucrurile pe o cale” și că „macar” două ture în fololiu ar trebui „pentru a pune orașul pe direcția strategică”. Cu virtuozitate de patinator artistic, Dominic Fritz se face că nu vede și n-aude replica usturătoare dată de administratorul ELCEN, care îi amintea cu doar câteva zile înainte că negocierile cu furnizorul de gaz se duceau la București încă din iulie anul trecut, când prețurile la gaz erau total altele. Adică pe când ilustrul primar de import mâna căruța cu delegația Băncii Mondiale prin vise geotermal-ude și cânta greierește din albumul „Green Deal”, în loc să „facă sanie” evitând faza cu amenda și punându-se pe negociat gaz și cărbune. Nu vă temeți, e consecvent cu sine: apa geotermală ia masa cu biomasa și în interviul ăsta, pentru a le pune timișorenilor de-un viitor pe cât de luminos, pe atât de călduros și iarna viitoare!
În rest…ghioceii au ieșit, iarba acuș` se face verde, timpul trece, leafa merge! Iar fostul șomer german împlinit profesional pe „piața muncii” din Timișoara dă dovadă de un adânc puț al gândirii. Din care izvorăsc nesecat inclusiv sfaturi politice pentru cei care l-au pus în fotoliu: „nu poți ca partid să ascunzi jumătate din decizii în spatele unor oameni de care nu știi de unde au apărut. Eu nu cred că așa trebuie să arate parteneriatul cu societatea civilă pe care USR trebuie să-l caute. Parteneriatul pe care noi trebuie să îl căutăm este tocmai unul asumat, unul concentrat nu pe cine numim în nu știu ce funcție, ci să fie focusat pe găsirea unor soluții în diferite domenii” tună în interviu, din străfundurile puțului menționat, onorabilul domn Fritz…
Pe undeva, soluția problemei e cam de genul a ceea ce i-a zis Maniu lui Antonescu: ”Dumneata ne-ai băgat în război, dumneata să ne scoți din el!” Timișorenii l-au ales, timișorenii să-l demită! Sau. dacă le convine cu el, timișorenii să-l rabde! Nu i-a oprit nimeni să meargă la vot, nu i-a împiedicat nimeni să voteze altceva sau pe altcineva! Că atâta i-a dus capul pe cei care s-au prezentat la vot nu e o scuză pentru cei care au preferat să nu se prezinte! Neprezentarea lor a folosit ”nucleului dur” al usr, iar rezultatul diverselor opțiuni pentru alegerile locale ale timișorenilor s-a concretizat în ”salvatorul” Fritz! Na, acum să vă salveze Fritz!
DOMN NIMIC !