Select Page

„Proteină” deplină pentru tabloul vremurilor pe care le trăim: în plină criză energetică și militară, greierii intră victorioși, alături de lăcuste și viermii de făină, în meniul recomandat europenilor! Furnicuțo, ia loc, nota 2, n-ai înțeles nimic… Și, în general, nu te mai foi atâta, că-ți cunoaștem și ție de multișor aportul proteic! Ce film „fain” am văzut vinerea asta…

Au ajuns americanii, a venit și șeful NATO, numa` bun totul pentru ieșit la poze și recitat discursuri liniștitoare. Alea pe care probabil Klaus se străduia să le învețe pe de rost de miercuri, de a anulat discuțiile care ar fi trebuit să aibă loc la Cotroceni  cu toți factorii responsabili, pe tema resuscitării industriei naționale de apărare. La ce bun să fi ascultat în prag de război despre dezastrul unei industrii care exporta tehnică de 1,4 miliarde de dolari în 1989, iar acum umple de pe butuci cartușe cu praf de pușcă în valoare de vreo sută de milioane de euro? Decât s-o tot auzi pe aia cu miliardele  date pe fiare vechi  și lipsa offset-ului care ar da de lucru și te-ar ține cu adevărat în priză în caz de război, mai bine te înfigi ca bățul de la steag  între câteva sute de soldați americani și gurești mumos!

A fost și ședință comună de guverne românești vinerea asta. S-a dat cu toporașii în masă de s-a cutremurat tot Chișinăul: vom vorbi de vreo zece ori mai ieftin la telefon cu frații moldoveni, coafăm în mod garantat vreo două poduri și băgăm cam tot atâtea parale cât mai producem cu industria de apărare în funcționarea pseudo-statului inventat de URSS. Probabil din cauza zgomotului de la toporași nu se pot auzit vorbe ca ale unui Alecu Reniță– „Semnați un singur document: readucerea Acasă a Basarabiei și reîntregirea României noastre”! Și nici ceva mai aplicatul sfat al unui diplomat de carieră ca Mihai Gribincea, care îndemna acum ceva vreme să folosim aceleași argumente ca rușii, iar Armata Română să ia poziții de apărare la Nistru în cazul unei invazii a Ucrainei.

Dar…cu atâția toporași pe masă și pe dedesubt, dacă tot nu ne iese de-o anulare a pactului Ribbentrop-Molotov, poate reușim (scuzat îmi fie cinismul) măcar „Donauland”-ul ăla creionat, cândva, pe la Berlin. Așa cum anticipam, blândele mâțe au zgâriat cu specifică meticulozitate sacul primarului de la Timișoara, până și-au scos fotogenicele căpșoare. După ce administrația sa a aplicat cu seninătate „letala” furnizorului de apă caldă și căldură din oraș, Dominic Fritz cere 130 de milioane de lei la București pentru a obloji buba. Turuind la scenă întinsă, cu „fin” acompaniament de maxim tupeu (pentru cazul destul de probabil în care ajutorul primit până acum, prin care „s-a scos” deja de câteva ori, nu va fi urmat și de milioanele astea), despre cum timișorenii…i-ar ține la căldurică pe bucureșteni din sudoarea proprie. Adevărul e că se pricepe: nu poate oricine să patineze atât de artistic, senin și cu pieptul dezvelit pe un slogan ca „O Românie fără hoție”, în timp ce printre cei patru „simpli timișoreni din societatea civilă” chemați să urmărească bani publici se numără un membru și un simpatizant declarat al propriului partid. Iar pentru studii, strategii, consultanțe și documentații pe care anul trecut au avut „inspirația” să le câștige mulți de prin propriul siaj, pui deoparte vreo 10 milioane de euro doar anul ăsta…

Așadar: cum v-ați gândit să consumați greierii și lăcustele alea? Cică merg ca unse cu șparanghel, atrofiind deopotrivă simțirea unei realități tot mai imbecile și eventualul miros de cauciuc de pe la diverse uzine plantate prin oraș. În plus, va fi și sursă de proteină ieftină! La fel de ieftină ca respectul de sine și conștiința prea multora dintre noi…