Avertisment dureros lansat de un consilier local timișorean, care atrage atenția că în oraș se află în plină desfășurare o acțiune de eliminare a micilor afaceriști români din zona centrală. „Asa cum am anticipat in urma cu o luna in plenul consiliului local, noua administratie continua pe fata un razboi impotriva micilor intreprinzatori (dupa chioscurile de ziare, apa, lapte, oua ) romani”, scrie liberalul Simion Moșiu pe pagina sa de facebook.
Consilierul liberal dă ca exemplu rezultatele presiunilor exercitate asupra Cooperativei Igiena, moștenitoare a câtorva spații foarte bine plasate în zona centrală a Timișoarei care, datorită serviciilor de calitate prestate de-a lungul timpului, au intrat în memoria colectivă a timișorenilor. „Iata primele doua victorii: inchiderea unor frizerii care functionau de peste cinzeci de ani (…) Nu mai conteza nici traditia, nici oamenii, nici utilitatea publica ci doar interesele unora! Aveti ultimele imagini cu fosta frizerie din P ta Libertatii executata acum. Oare ce vor pune in loc? Amanet, schimb valutar, haine vechi, bijuterie, farmacie? Trist”, reacționează Simion Moșiu.
Situația este cu atât mai alarmantă cu cât pare să facă parte dintr-un adevărat fenomen. Fie că la mijloc s-au aflat retrocedări mai mult sau mai puțin suspecte, privatizări sau tranzacții imobiliare, în zona centrală a orașului au devenit în ultimii ani tot mai rari sau simpli chiriași nu doar locatarii și micii întreprinzători români, ci chiar instituții ale statului din sfera educației, sănătății publice sau administrației.
Citește și: Despre „vinituri” și alte inovații ale toleranței