O îngrijorare ce frământă suflete prin redacțiile-portavoce ale Berlinului mă face să scriu, totuși, pe o temă pe care inițial refuzasem. „AUR poate fi scos în afara legii, dar adepții extremismului nu dispar peste noapte. Filonul este mai adânc decât pare și tot mai mulți reprezentanți ai elitelor intelectuale încep să-și asume deschis naționalismul”, scrie Deutche Welle cu bătaie pe fantoșa „AUR și Holocaustul”. Inițial, îmi spusesem că nu are rost să alimentez așa o gogomănie. Dar nu-mi dă de ales insistența cu care se amestecă prostia cu nemernicia și ipocrizia pentru a dobândi, sub foșnet de arginți, furajul necesar propagandei anti-românești…
Trebuie să fii în primul rând nemernic, ca să scoți cu atâta seninătate din contextul acelui comunicat bucățica buclucașă, ignorând complet esența mesajului transmis, de fapt. Apoi, trebuie să fii prost, să faci pe prostul sau să iei publicul drept prost, ca să-i dai interpretarea de „negaționism” și să împingi căruța de prostie spre „înalta năzuință” de a scoate un partid în afara legii pentru așa ceva. Nu în ultimul rând, trebuie să fii monument de ipocrizie și cinism să aplici o asemenea tactică ce poate stârni în mințile mai sărace antisemitism real, în timp ce te dai luptător cu „pericolul antisemitismului”.
Ne aflăm în patria-mumă a toleranței, împinsă prin minuțioasă și șmecheră muncă de manipulare până dincolo de limitele auto-distructivului. Cum să faci din țânțar armăsar, cu atâta nerușinare? Fatidicul exercițiu s-a întâmplat și pe mâna unor „elite” ce s-au lăsat tranzacționate. Așa că „valul” deplâns de unii, mie îmi provoacă, mai degrabă, ceva între silă și teamă: îmi sar déjà în ochi intelectuali de serviciu, care nu fac altceva decât să-și treacă, oportunist, câte un sfert de bucă în luntrea naționalismului, văzând cum crește AUR în sondaje!
„…în ultimii ani, se constată o acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România prin ridicarea la rangul de „materii” a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecții în cadrul materiilor existente (ex. educație sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanței acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generații: științele exacte, Limba și literatura română, Istoria națională”- asta e fraza de la care a pornit întreg scandalul. E la mintea unuia de clasele primare că „teme minore” se referă la educația sexuală, iar istoria Holocaustului este catalogată drept una care poate face obiectul unor „lecții în cadrul materiilor existente”… Cum ați scos din asta antisemitism și negaționism, în timp ce nu suflați o vorbă despre subminarea învățământului pe care o vede și resimte toată lumea, băi „elitelor”?!