ACTUALIZARE 2: „Un fel de „bucurie a nebunilor” sesizez la cei încântați că sârbul nu poate intra în Australia. Ei văd în asta un act de justiție”, scrie jurnalistul sportiv Adrian Schindarli pe blogul său. Într-o lume „condusă de corporații, personaje și organizații care nu au DREPTATEA nici măcar în Top 100 priorități, a privi cum numărul 1 ATP este batjocorit în aeroportul din Melbourne ca o dovadă că „toată lumea-i egală” nu denotă decât naivitate”, comentează gazetarul timișorean.
„Pe lângă faptul că întreg evenimentul înseamnă o lipsă totală de comunicare între organizatorii unuia dintre cele mai importante turnee din lume și autoritățile statului Victoria, avem un simulacru de comportament justițiar.(…) Vă amintiți „cazul Teo Peter” adică modul cum autoritățile americane l-au extras imediat din România pe pușcașul marin ce l-a ucis pe muzician? Americanii au procedat la fel în Italia, când au produs un accident cu zeci de morți, într-o stațiune de schi… Prin urmare, chiar dacă „domnii” rămân aceiași, noi vom avea mereu nevoie de tot felul de „bucurii ale nebunilor”, ca să nu cădem în depresia unei realități în care contăm prea puțin”, conchide Adrian Schindarli în articolul Iluzia Djokovic: legea nu-i una pentru toată lumea.
ACTUALIZARE: Apelul formulat de avocații lui Novak Djokovici la decizia de anulare a vizei de intrare în Australia va fi judecat luni, hotărârea finală urmând să fie comunicată la ora locală 10:00, relatează presa internațională. Până atunci, numărul 1 mondial al tenisului va rămâne în hotelul de carantină din Melbourne în care a fost transferat sub pază, după mai bine de opt ore de blocare în aeroport.
Știrea inițială:
Novak Djokovic este pe punctul de a fi „deportat” înapoi în Serbia, după ce autoritățile australiene i-au anulat viza și i-au interzis celebrului jucător de tenis, care refuză vaccinul, participarea la Australian Open. El a fost ținut peste șapte ore într-o într-o încăpere de pe aeroportul din Melbourne, pentru ca apoi să fie transferat la un hotel de carantină, sub pază, în timp ce avocații săi contestă deportarea la Curtea Federală, relatează DailyMail.
Incidentul a luat dimensiuni diplomatice: preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucici, i-a solicitat explicații ambasadorului australian la Belgrad și a vorbit la telefon cu Novak Djokovici. „I-am spus că Serbia este alături de el. Facem tot ce putem ca hărţuirea liderului mondial din tenis să se încheie”, a declarat președintele Serbiei, conform The Telegraph.
„Nole” ar fi urmat să joace la Australian Open, după ce a fost scutit de regulile de vaccinare. La scurt timp după aterizare, acesta a fost reținut de autorități și lipsit de mijloacele de comunicare. „L-au ținut captiv timp de cinci ore. Aceasta este o luptă pentru lumea liberă. Nu este doar o luptă pentru Novak, ci pentru toată lumea. Dacă nu este eliberat în curând, ne vom lupta pentru libertatea lui pe străzi”, a declarat pentru postul de radio B52 Srdjan Djokovic, tatăl lui Nole.
Ministrul australian al Sănătăţii, Greg Hunt, susține că Djokovici nu a putut oferi dovezi potrivite pentru a putea intra în Australia şi va fi trimis înapoi în Serbia. Situația a fost confirmată și de premierul australian, Scott Morrison, care a declarat că vedetei tenisului i se va refuza intrarea în ţară dacă nu oferă dovezi că nu poate fi vaccinat din motive medicale.
Situația a stârnit revoltă în presa din Serbia, care consideră că autoritățile australiene au luat o decizie nedreaptă. „Au cedat presiunii publice, iar Novak Djokovic a fost interzis la Australian Open din cauza faptului că autoritățile s-au temut de reacțiile negative ale oamenilor. Întregul circ a durat 8 ore, dar, în cele din urmă, imaginea politică a fost decisivă”, scrie Blic. „Australienii au făcut o greșeală în legătură cu cel mai bun jucător de tenis din lume și l-au interzis în țară, fără să-i permită să își apere trofeul de la Melbourne. Dacă Novak Decide să revină în Serbia după această dezamăgire trăită, portalul Telegraf vă invită pe voi, cetățenii, să ieșiți în stradă și în piețe pentru a îi arăta cât de mult înseamnă pentru noi”, a scris și publicația sârbă Telegraf.