Select Page

Ludovic Orban a anunțat marți, la Parlament, semnarea actului constitutiv al partidului pe care îl înființează alături de foștii liberali care i s-au alăturat. Numele noii formațiuni este Forța dreptei, așa cum a fost intitulată moțiunea cu care Orban s-a prezentat la congresul PNL. „Doctrina e o sinteză modernă a tuturor ideilor validate de timp din marile curente de gândire de centru-dreapta: liberalism, conservatorism și creștin-democrație”, susține fostul președinte liberal.

Ludovic Orban şi-a depus personal demisia la sediul central al PNL din Modrogan, alături de alți 15 parlamentari liberali, pe 23 noiembrie. El și-a anunțat încă de atunci intenția de a pune bazele unei noi construcții politice de centru-dreapta. „Considerăm că este o obligație democratică și morală de a continua să reprezentăm cetățenii români care ne-au votat, după ce conducerea PNL a decis să nu-i mai reprezinte, ci să fie a cincea roată la căruța PSD. Este o necesitate politică.(…) Am decis ca inițiatori să fie parlamentarii, din motive de procedură, pentru că dacă am fi inițiat partidul cu toți cei care vor să vină probabil ar fi fost extem de complicat din punct de vedere procedural și ar fi durat mult mai mult. Obiectivul nostru pe 2022 este foarte ambițios, dorim să construim un partid cu largă aderență în societate, să avem cel puțin 25.000 de membri, să avem organizații în toate județe”, a mai spus Ludovic Orban.

Citește și: PNL „pus între paranteze”?

Orban a mai declarat că „starea de nemulțumire în grupurile parlamentare ale PNL este în creștere constantă” și că este convins că și alți parlamentari vor veni în noul său partid. Cei care au demisionat din PNL și fondează alături de Orban „Forța dreptei” sunt Ovidiu Florean (senator), Alexandru Kocsis (deputat), Ion Ştefan (deputat), Ionel Dancă (deputat), Constantin Şovaială (deputat), George Ionescu (deputat), Adrian Oros (senator), Bogdan Bola (deputat), Claudiu Chira (deputat), Nicolae Giugea (deputat), Antonel Tănase (deputat), Gabriel Plăiaşu (deputat), Ion Iordache (senator), Violeta Alexandru (deputat) şi Adrian Miuţescu (deputat).