Nici nu-mi amintesc care a fost primul meci al lui Poli la care m-am dus: eram puștan „girocan” și o tăiam și eu cu ăia mai mari de prin fața blocului. Dar știu sigur că eram deja „pe val” la momentul ăla când locul mingilor de ping-pong sau ramelor de ochelari era luat de mult mai eficientele bucăți de lac uscat în celebrele fumigene. Și n-o să uit niciodată senzația aia de la meciul cu Atletico. De pomină îmi va rămâne și victoria aia cu 2-1 asupra Stelei… poate și pentru că am stat vreun ceas cu eșarfa strânsă în palma sfășiată și tot mai amorțită: marcaseră ai noștri, am năvălit pe gard și m-am împuns zdravăn într-un vârf d-ăla ca de săgeată, când ne-au tras jos jandarmii. N-a fost bai: vreo patru-cinci copci la urgență, imediat după meci, și nu s-a mai văzut tendonul…
S-a făcut secolul, azi, de când o avem pe POLI. Echipa mea de suflet se înființa la unison cu Universitatea Politehnică din Timișoara, „certificatul de naștere” fiindu-i semnat de Traian Lalescu în 4 decembrie 1921. De aici și adevăratele simboluri ale echipei. Pe care nu ar trebui să le uităm!
Ideea înființării unei școli politehnice în oraș s-a ciocnit mai întâi de un refuz. Aflat sub ocupație imperială pe atunci, orașul cerea Budapestei încă din 1907 dreptul de a înființa o astfel de instituție. Răspunsul avea să vină abia în 1911, sub forma unui refuz. După Marea Unire, demersul este reluat de Emanoil Ungureanu, iar la 27 februarie 1919, primarul Stan Vidrighin înaintează Consiliului Dirigent, Resortul Cultelor și Instrucțiunii, un memoriu prin care se cere înființarea școlii. Deși vremurile erau încă tulburi, Consiliul de Miniștri aprobă înființarea sa începând cu data de 15 noiembrie 1920, alocând un milion de lei. Decretul este contrasemnat de regele Ferdinand I la 11 noiembrie, care avea apoi să cuvânteze, la inaugurarea și sfințirea construcțiilor pe bulevardul Mihai Viteazul: „Dinadins s-a ales mănosul Banat, pentru această școală atât de trebuincioasă dezvoltării noastre industriale din ce în ce mai mare, ca să fie nu numai un factor de muncă serioasă a pregătirii generațiilor viitoare de adevărați pionieri, dar și un cuib al gândirii și simțirii românești și un cheag între Vechiul Regat și provinciile care prin vitejia noastră au fost pentru veacuri aduse la vechea noastră țară. Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într’însa.”
Din asta s-a născut Poli și asta înseamnă: Unire, demnitate, românism bănățean! Când mai auziți vreun habarnist urlând chestii care n-au legătură cu asta, trimiteți-l să cânte la altă masă. La mulți ani, Poli! Și, „indifereeeeent de rezultaaaaaat”, așa să rămână în veci: „Din Cimiș până-n Vârșeț/ Toți suntem alb-violeți! De la noi la Marea Neagră/ Nu-i echipă așa de dragă! Din Banat pân-la Roma/ Ultra Viola unica!”