Select Page

Cel mai „fain” cred că e la Timișoara, unde e în toi un fel de „back to 80`s party”: cam la fel de intensă e viața socială a orașului (pe certificatelea!), tot cam așa dă căldura prin calorifere, la fel de folositoare redevin automobilele, blocate în trafic cu zecile de minute de istețimea cu care se coordonează lucrările pe diverse șantiere. Iar avântul pioneresc e din nou pe cai mari: poreclit, mai nou, Fri(gu)tz prin oraș, comandantul de detașament nu face pic de rabat de la cutezanță și vrea să afle cât de mulțumiți sunt petrecăreții! Promiteți că nu vă rămâne lemnul formulării printre dinți? Bine, vă zic cum se cheamă sondajul de aproape 150 000 de lei în contract: „analiza sociologica privind calitatea vietii in Municipiul Timisoara cu accent pe analiza longitudinala, particularitatile locale privind competentele digitale, distributia spatiala a indicatorilor, precum si analiza relatiilor existente intre dimensiunile subiective si variabilele obiective din diferite surse de date deschise disponibile la nivelul Municipiului Timisoara”!

Citește și: Jurnal de „certificare”

Și printre pionierii din Parlament însărcinați cu certificarea noii orânduiri, inepțiile curg tot mai făuritor. Cică să fie cu amenzi de până la 50 000 de lei pentru angajații care nu respectă legea „certificatului verde” pe care tocmai o reclocesc, după ce a căzut la Senat, și de până la 100 000 pentru angajatori. Iar angajații nevaccinați depistați pozitiv la obligatoria testare pentru acces la lucru să-și plătească singuri tratamentul și eventuala spitalizare, ca niște fraieri de contribuabili la sistemul de sănătate în care ar fi transformați. La unii avântul și cutezanța izbunesc și mai „revoluționar”: să rămână valabil certificatul, indiferent de incidența covidului! Între noi fie vorba, mișcare cam proastă pentru „revoluție”: se pot prinde tot mai mulți cât de „sanitar” e certificatul și de unde atâta grabă. Fiindcă avântul ăsta despletit și cutezanța de cravată roș-ascuns urlă în ei în timp ce incidența la noi scade, iar prin țările zdravăn înțepate…crește!

Dar nimic  nu mai contează atunci când îmbrățișarea atinge farmecul deplinului și sărutul e fix pe gură între pionierii amalgamului de 70%, pregătit pentru butoanele guvernării: consens total asupra pedepsirii celor care nu-s cuminți! „…Raportul de serviciu/contractul individual de muncă în baza căruia își desfășoară activitatea personalul din cadrul entităților publice și private prevăzute, care nu prezintă certificatul digital emis în condițiile legii, se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile”, zice la răvașul- amendament comun al liberalilor și social-democraților. Dacă angajatul tot nu prezintă certificatul verde, angajatorul dispune prelungirea suspendării pentru o nouă perioadă de 30 de zile și până la urmă…ceau! Așadar, preocupare deplină pentru „binele poporului”: foame sau vaccinare, după un scenariu ca pentru un film horror-SF prost de prin anii 80`, pentru cei care nu vor să dănțuie la „back to 80`s party”…