Riscul de izbucnire accidentală a unui conflict între Occident şi Rusia este mai mare decât în orice alt moment de la încheierea Războiului Rece, a avertizat sâmbătă generalul Nick Carter, şeful forţelor armate britanice, transmite Reuters. După lumea bipolară a Războiului Rece şi lumea unipolară a dominaţiei SUA, mult mai complexa lume multipolară actuală confirmă o realitate în care „instrumentele şi mecanismele diplomatice tradiţionale” din timpul Războiului Rece nu mai sunt la îndemână, susține generalul britanic, potrivit Agerpres.
Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru Times Radio care va fi difuzat integral duminică și vin în contextul în care Marea Britanie a desfășurat vineri o echipă de militari ca „sprijin tehnic” pentru Polonia la graniţa cu Belarus, unde mii de migranți încearcă să intre în UE. Tot vineri, avioane de vânătoare britanice de tip Typhoon au operat escortarea a două bombardiere strategice ruseşti cu capacităţi nucleare Tupolev Tu-160 care survolau spaţiul aerian internaţional.
În aceeași zi în care şeful forţelor armate britanice a lansat avertismentul, un altul vine din cealaltă parte a continentului european. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că manevrele neprogramate ale NATO în Marea Neagră reprezintă o provocare serioasă pentru Moscova şi că Rusia nu are nimic de-a face cu criza migraţiei dintre aliatul său, Belarus, şi Uniunea Europeană. „Statele Unite şi aliaţii lor din NATO efectuează exerciţii neprevăzute în Marea Neagră. Nu doar cu un grup naval destul de puternic, ci şi cu aviaţie, inclusiv aviaţie strategică. Este o provocare serioasă pentru noi”, a declarat Putin pe un ton amenințător la postul Vesti.