Select Page

Autor: Cristian Goga

În timp ce toată lumea are mintea ocupată cu pandemia, vaccinarea, explozia prețurilor la energie și alte „minunății” de sezon, o temă apare tiptil, pe furiș, în agenda aleșilor: MODIFICAREA CONSTITUȚIEI.

Lanțul se făurește de la prima za. Primul DISCURS CENZURAT, prima LIBERTATE REFUZATĂ, primul GÂND INTERZIS…până ne încătușează pe TOȚI fără scăpare!

Prieteni, dacă este un lucru cu care chiar nu trebuie să ne jucăm sau să-i lăsăm pe alții s-o facă într-o țară democratică, acela este CONSTITUȚIA! Reprezintă actul fundamental care ne garantează LIBERTATEA și ar trebui să fie apărat de toate instituțiile statului, iar în ultimă instanță DE NOI, poporul!

După blocajele interminabile din era Băsescu, m-am numărat printre susținătorii modificării Constituției. Părea îmbătrânită, cu scăpări ce pot genera blocaje, permitea un număr prea mare de parlamentari (oamenii au votat reducerea acestora), etc, etc. … Abia acum îi văd, însă, marele AVANTAJ: este TESTATĂ în timp, ȘI-A PROTEJAT CETĂȚENII în multe situații, se ÎMPIEDICĂ ÎN EA tentative care mai de care… În ultimul an și ceva, o mulțime de năzdrăvănii au căzut testul constituționalității.

Nu-mi inspiră deloc încredere felul în care s-a strecurat această temă în dezbaterea politică, exact acum, când sunt supuse până la limita de rupere prevederile constituționale. Și NU AM ÎNCREDERE DELOC ÎN ACTUALA CLASĂ POLITICĂ ce vrea să pună de-o nouă constituție. Îi credeți în stare de una mai bună? Îi credeți dornici de așa ceva?

Cel puțin cât avem actuala clasă politică la cârma țării, EU NU VOI FI DE ACORD CU MODIFICAREA CONSTITUȚIEI! Cine știe ce „șopârlă” strecoară pe-acolo… Nu cu ăștia, dragi prieteni, nu cu ăștia!